11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBrancardierul acuzat de decesul unei paciente, plasat în arest la domiciliu

Brancardierul acuzat de decesul unei paciente, plasat în arest la domiciliu

Magistrații Judecătoriei Sectorului 3 au respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile față de brancardierul care i-a scos sonda de intubare unei paciente aflată în viață crezând că este vorba de o pacientă declarată decedată și care trebuia transportată la morga unității medicale.

Instanța a decis că este suficient ca bărbatul cercetat în dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă să rămână plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 zile, având interdicția de a lua legătura în orice mod cu martorii din dosar.

Este vorba de colegii săi din spitalul „Victor Babeș”, mai mulți brancardieri și o asistentă, care îl însoțeau în momentul în care a deconectat de la aparate o pacientă de 58 ani.

”Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi.”, au anunțat procurorii care investighează cazul.

Brancardierul vinovat a fost inițial reţinut pentru 24 de ore, apoi prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive iar acum se află în arest la domiciliu.

Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă