29.3 C
București
duminică, 28 iunie 2026
AcasăInvestigații România LiberăBerceanu ameninţă că începe autostrada Timişoara-Sibiu la anul

Berceanu ameninţă că începe autostrada Timişoara-Sibiu la anul

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Lugoj, că, în 2011, se va finaliza autostrada Arad – Timişoara şi va începe construcţia autostrăzii Nădlac – Arad şi Timişoara – Sibiu, transmite corespondentul Mediafax. „În 2011 avem centura Caransebeşului, o să terminăm cele două porţiuni de autostradă de la Arad la Timişoara. O să dăm drumul la porţiunea de autostradă de la graniţă până la actuala centură ocolitoare Arad. Şi de la Timişoara până la Sibiu, practic, toate porţiunile de autostradă vor fi pornite”, a afirmat Berceanu. El a adăugat că, „în curând”, va fi anunţat câştigătorul tronsonului de autostradă Deva – Orăştie, o lucrare ce costă 180 milioane de euro şi că în primăvara anului viitor se va lucra pe toate tronsoanele de autostradă, dacă nu vor fi contestaţii ale licitaţiilor. „Iar porţiunea între Sibiu şi Piteşti, care nu este acoperită prin fonduri europene, am convenit să o scoatem la concesiune, cam după modelul în care am avut Comarnic – Braşov. Ne-am asigurat de la început de suportul celor de la Banca Europeană de Investiţii şi de la Uniunea Europeană, care de la încheierea caietului de sarcini şi până la toate celelalte lucruri pentru această licitaţie vor fi alături de noi”, a mai spus Berceanu. Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au inaugurat, sâmbătă, centura de ocolire a municipiului Lugoj.

Cele mai citite

Cum poate fi deblocată criza politică: Variantele pe care partidele le analizează

Negocierile pentru formarea noului Guvern rămân blocate după o săptămână de consultări între partidele parlamentare și președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Liderii politici...

Deficit comercial record pentru SUA: companiile îşi fac stocuri pe fondul tensiunilor globale

Economiştii avertizează că nivelul ridicat al deficitului comercial ar putea afecta ritmul de creştere al economiei americane în trimestrul al doileaDeficitul comercial al Statelor...

Volkswagen pregătește o restructurare istorică: până la 100.000 de posturi în pericol și posibile închideri de fabrici în Germania

Informațiile privind planul au avut efect imediat pe bursă: acțiunile grupului au scăzut cu 3,4%, atingând cel mai redus nivel din ultimii 16 aniGrupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă