25.5 C
București
vineri, 28 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAsigurarea locuintei, obligatorie din 2008

Asigurarea locuintei, obligatorie din 2008

Legea privind asigurarea obligatorie a locuintei va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2008, desi autoritatile anuntau la inceputul acestui an ca proprietarii vor fi obligati sa isi asigure locuintele impotriva dezastrelor naturale de la 1 iulie 2007. Motivul amanarii este dat de faptul ca proiectul de lege urmeaza sa fie inclus din nou in procesul de avizare, din cauza schimbarii denumirii si structurii ministerelor implicate.
"Proiectul de lege este finalizat, dar, pentru ca unele dintre ministerele care trebuie sa aprobe documentul au fost reorganizate si si-au schimbat denumirea, suntem obligati sa reintroducem actul normativ in circuitul de avizare, pentru a fi semnat si de noii ministri", a declarat Radu Mircea Popescu, consilier la Ministerul Internelor si Reformei Administrative, institutie care a initiat proiectul, care ar urma sa fie aprobat de Guvern si Parlament pana la sfarsitul lunii iunie, cand se incheie prima sesiune parlamentara, si publicat imediat in Monitorul Oficial, pentru a fi aplicat incepand cu anul viitor, a afirmat Radu Mircea Popescu. Prima anuala de asigurare va avea o valoare cuprinsa intre 10 si 20 de euro, in functie de materialele utilizate si de tipul structurii imobilului. Valoarea asigurata a unei locuinte nu va depasi 20.000 de euro, in timp ce nivelul minim se va situa la 10.000 de euro, conform proiectului de lege.

Cele mai citite

Primul Consiliu UE după alegeri: Agenda strategică, locuri de muncă de top și Zelensky, pe masa discuțiilor

Liderii UE s-au adunat la Bruxelles joi și vineri pentru primul summit după scrutinul de alegeri în care să numească oficiali de rang înalt...

Ciolacu le lansează o invitație la negocieri privind calendarul alegerilor tuturor liderilor de partide

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi va invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili...

Rata șomajului din România, în ușoară scădere

Rata şomajului în România se situa, la finele lunii mai, la 3,09%, cu 0,01 puncte procentuale sub nivelul din luna anterioară, arată datele centralizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă