22.8 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAir France, prima linie europeană ce reia zborurile către Cambogia

Air France, prima linie europeană ce reia zborurile către Cambogia

Astăzi, 31 martie 2011 a fost marcat zborul inaugural Air France pe ruta Paris – Phnom Penh.

După 37 de ani de absenţă pe această rută, Air France ofera din nou 3 zboruri săptămânale între Paris şi Cambogia.

“Suntem mândri să fim prima companie aeriană europeană ce reia zborurile către Europa şi Cambogia, aceasta fiind parte a strategiei noastre de creştere pe rutele către Asia”, declara Pierre-Henri Gourgeon, CEO al Air France  KLM.

Oficialul a mai adăugat: “Aceste trei noi zboruri săptămânale vor întări legăturile economice şi culturale cu această regiune, răspunzând totodată cerinţei crescânde din partea clienţilor ce călătoresc în scop turistic”.

Cursele nou introduse sunt efectuate cu aeronave Airbus A340-300 (capacitate de 275 locuri dintre care 30 la clasa business, 21 la Premium Voyageur şi 224 la Voyageur/Economy), urmând ca din 9 mai 2011 să se utilizeze aeronave Boeing 777-200 (capacitate de 309 locuri, dintre care 35 la Business, 24 la Premium Voyageur şi 250 la Voyageur/Economy).

Noua rută va stimula de asemenea transportul de mărfuri (produse perisabile, textile ) dintre Franţa şi Cambogia. Air France va sprijini acest demers oferind spaţiu de cală cu o capacitate săptămânală de 40 de tone.

Relansarea rutei Paris – Phnom Penh este parte a strategiei de creştere a grupului Air France – KLM, ce vizează mărirea cu 5,7% a capacităţii, prin lansarea a 11 noi destinaţii în anul 2011: Phnom Penh, Bata, Billund, Freetown, Lima, Monrovia, Orlando şi Cancun pentru Air France, precum şi Xiamen, Miami şi Aalborg pentru KLM.

Programele de zbor permit clienţilor ce călătoresc din Cambogia să aibă acces la o reţea de peste 898 destinaţii deservite de către Air France, KLM şi companiile partenere din alianţa Sky Team.

 

Cele mai citite

Când un viitor rege britanic face selfie cu Taylor Swift

Se schimbă paradigma de valori a lumii! Dacă înainte, ziua de naștere a unui viitor rege era celebrată cu multă solemnitate, astăzi, rolurile se...

Iohannis le arată Tricolorilor că n-a fost așa rău cu Belgia: pe el Rutte l-a bătut de la vestiare

Ilustrație: Marian Avramescu Spre deosebire de prima partidă a Naționalei României la Turneul Final al Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024, în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă