14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăInvestigații România Liberă2012: Între Noua Ordine Bancară şi Relansarea Economiei

2012: Între Noua Ordine Bancară şi Relansarea Economiei

Conferinţa „2012: Între Noua Ordine Bancară şi Relansarea Economiei” organizată de Medien Conferences vineri, 23 martie 2012 cu sprijinul Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) a încercat să ia pulsul economiei româneşti şi sectorului bancar – principal generator de finanţare pentru economia reală.

Preşedintele CEC Bank şi al Consiliului Director al ARB, Radu Graţian Gheţea, susţine că băncile nu acordă, deocamdată, un volum mai mare de credite întrucât lipseşte cererea solvabilă, însă odată cu eliberarea unor bani către sistemul bancar din reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO) de către Banca Naţională a României (BNR) s-ar crea un surplus de lichiditate care ar ieftini finanţările.

Steven van Groningen, preşedinte, Raiffeisen Bank, spune că trebuie reclădită în primul rând încrederea consumatorilor în propriile puteri financiare pe termen lung şi că fuziunile şi consolidările din piaţă vor duce la acapararea de cote importante de către câţiva mari jucători care vor domina sectorul bancar peste 10-20 de ani.
Sergiu Oprescu, preşedinte, Alpha Bank, afirmă că România are mult de muncă pentru a reancora sistemul bancar românesc într-un potenţial de creştere economică cu mult peste nivelul mediu european, şi susţine că intermedierea financiară rămâne extrem de mică, dar, cu toate acestea, dinamica creditării în România a reuşit destul de repede să se sincronizeze cu dinamica creditării din Europa.
Anca Bidian, director general al brokerului de credite Kiwi Finance, crede că există cerere solvabilă la nivelul pieţei creditului ipotecar, dar lumea aşteaptă în continuare să mai scadă preţul apartamentelor- deşi nivelul de bază a fost deja atins.

Iar Cosmin Angheluţă, director Leasing şi Bancassurance, Astra Asigurări, consideră că bancherii pot găsi oricând linii noi de business şi profit suplimentar prin colaborarea cu asigurătorii.

În acelaşi timp, în cadrul conferinţei moderate de Florin Dănescu, preşedinte executiv, ARB, s-a susţinut necesitatea îndeplinirii obiectivelor şi ţintelor de inflaţie şi deficit bugetar, pentru ca România să se înscrie în mecanismul ratelor de schimb ERM II şi să poată ajunge cu minime întârzieri în zona euro, sau măcar la un ritm de creştere economică conform cu potenţialul – adică peste cel al Uniunii Europene.

Lucian Anghel, economist-şef al BCR şi preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, susţine că prognoza de creştere pentru acest an a BCR rămâne de 1,2% şi crede că se exagerează când se vorbeşte despre recesiune tehnică- fapt ce creează artificial aşteptări negative pentru economie . Preşedintele BVB susţine că emisiunea Transelectrica va fi, cel mai probabil, un succes.

Dan Bucşa, economist-şef al UniCredit Ţiriac, crede că majorarea salariilor bugetarilor nu va pune presiuni periculoase pe inflaţie, deşi va crea o inflamare a deficitului bugetar spre 3%, ceea ce ne va aduce din nou în atenţia Bruxellesului. Bucşa crede că apetitul la risc al investitorilor faţă de regiunea din care face parte şi România, a ţărilor central şi est europene, a crescut.

Totodată, Vlad Muscalu, economist ING Bank, spune că atenţia acordată Compactului fiscal de către România e mare, dar doar la nivel declarativ, atât timp cât nu se va atinge ţinta de deficit bugetar de 3% în acest an, iar Compactul va limita posibilităţile României de a se dezvolta pe deficit pe termen lung.
Mai multe detalii despre conferinţă şi speakeri vor fi prezentate în Ziarul de Business, un produs editorial Medien Conferences distribuit în fiecare joi cu România Liberă.

Cele mai citite

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...
Ultima oră
Pe aceeași temă