Xi Jinping, care conduce China cu mână de fier de peste cinci ani, va putea rămâne în fruntea gigantului asiatic atât cât va dori, după ce PCC a făcut cunoscut că doreşte modificarea Constituţiei pentru renunţarea la limita de două mandate prezidenţiale şi pentru includerea „gândirii Xi Jinping” .
Aceste dispoziţii vor fi supuse parlamentarilor chinezi în sesiunea anuală plenară a Adunării Naţionale Populare care se deschide la 5 martie.
„Cred că el va deveni împărat pe viaţă şi Mao Tse-toung-ul secolului XXI”, estimează politologul Willy Lam, de la Universitatea chineză din Hong Kong.
Paralel cu politica internă, Beijingul îşi continuă mega-proiectele externe. Între acestea, creşterea influenţei asupra Europei prin multiplicarea investiţiilor pe continentul european, care progresează în mod spectaculos. Potrivit Politico, în 2016, China a alocat 75 miliarde euro pentru achiziţii, cât a cheltuit în ultimul deceniu.
Influenţarea Europei, în defavoarea integrării UE
China a mizat în mare parte pe ţările din Europa de Est şi de Sud, ca şi pe Balcani. Dur afectate de criza din 2008, Grecia, Portugalia şi Spania au primit cu braţele deschise propunerile chineze.
Studii recente exprimă îngrijorarea privind o posibilă influenţă ce i se oferă Chinei în afacerile europene, în măsura în care aceasta este interesată de slăbirea proiectului de integrare al Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte arbitrajul comercial, normele în telecomunicaţii, parteneriatul public privat, China caută să-şi avanseze viziunea şi standardele, după cum se arată în raportul „China la porţile Europei” al Consiliului European pentru Relaţiilor Internaţionale (ECFR).
Pentru Beijing, arată autorii raportului, Francois Godement şi Abigael Vasselier, regulile şi normele UE nu sunt decât un „obstacol temporar care va cădea de la sine când procesul fragmentării europene se va încheia”.
Beijingul acţionează adesea mascat. Între 2.000 şi 2.014, 70% din investiţii au fost realizate prin societăți cu sediul în Hong Kong sau în Caraibe.
Atena a recurs la veto în iunie 2017, opunându-se unei rezoluţii a UE la ONU care condamna încălcarea drepturilor omului în China, o premieră, după ce portul Pireu a fost preluat de un armator chinez, Cosco, în 2016.
În 2015, Atena, Budapesta, Zagreb şi Dubrovnik au făcut presiuni pentru evitarea unei referinţe directe la Beijing într-o declaraţie a UE asupra deciziei justiţiei de a invalida revendicările juridice asupra mării Chinei de Sud.
În domeniul financiar, mai multe state între care Grecia, Portugalia şi Republica Cehă s-au opus, în iunie 2017, propunerii Franţei, Germaniei şi Italiei de a pune în lucru un mecanism de control a investiţiilor în sectoarele strategice din cadrul Uniunii.
Pentru facilitarea contactelor cu ţările Europei Centrale, în 2011 a fost creat un mecanism – Forumul comercial şi economic – între China şi ţările central-europene şi estice, supranumit „16 plus 1”. 11 dintre aceste state sunt membre ale UE – Bulgaria, Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Republica cehă, Slovacia şi Slovenia. Celelalte cinci sunt candidate la intrarea în Uniune – Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru şi Serbia.
Investiții masive pentru evitarea condamnărilor
Germania arată cu degetul Portugalia ca exemplu referitor la ţările UE care blochează legislaţiile care displac Chinei. Ţara a beneficiat de 5,7 miliarde euro ca investiţii între 2000 şi 2016 în sectoare strategice: sănătate, energie şi bănci.
Marile ţări europene răspund şi ele intereselor Beijingului fie sub forma investiţiilor, fie pentru a-şi păstra accesul pe piaţa chineză. În 2016, Germania şi Marea Britanie au fost ţările în care China a investit cel mai mult. Ţările care depind de „mana” chineză sunt cele mai dornice să evite nemulţumirile Beijingului în probleme ca drepturile omului, relaţiile cu Taiwanul, sau primirea lui Dalai-Lama.
