16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalVladimir Putin, invitat de Macron la Paris cu ocazia aniversării Primului Război...

Vladimir Putin, invitat de Macron la Paris cu ocazia aniversării Primului Război Mondial

„Preşedintele Putin a fost invitat la Paris pentru ceremoniile ce marchează cea de-a o suta aniversare a încheierii Primului Război Mondial, alături de liderii ai altor 80 de state”, a declarat un oficial francez, adăugând că ceremoniile vor avea loc pe data de 11 noiembrie, relatează Mediafax.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a anunţat anterior că intenţionează să invite la Paris liderii ţărilor care au luptat în Primul Război Mondial. Potrivit liderului francez, cu această ocazie se va desfăşura un forum pe tema modalităţilor de reducere a tensiunilor globale. La evenimentul programat să aibă loc în perioada 11-13 noiembrie urmând să participe şefi de state şi de guvern şi lideri ai unor organizaţii internaţionale.

Pe data de 11 noiembrie 1918 s-a semnat armistiţiul dintre Antanta şi Germania, în pădurea de la Compiègne, acordul punând capăt Primului Război Mondial.

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă