15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaVladimir Putin a cerut voie Consiliului Federaţiei pentru folosirea forței militare în...

Vladimir Putin a cerut voie Consiliului Federaţiei pentru folosirea forței militare în afara Rusiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut, marţi, Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova, permisiunea utilizării forței militare în afara Rusiei pentru protejarea regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, a căror independenţă a fost recunoscută.

Nikolai Pankov, adjunct al ministrului rus al Apărării, a citit în Parlament cererea preşedintelui Rusiei, argumentând că armata ucraineană a mobilizat “la frontierele republicilor populare Doneţk şi Lugansk 60.000 de militari şi vehicule blindate”, conform cotidianului Le Figaro.

Consiliul Federaţiei a aprobat imediat, potrivit agenţiei RIA Novosti, solicitarea lui Vladimir Putin de a utiliza forţa militară în afara Rusiei în scopul apărării republicilor separatiste Lugansk şi Doneţk, a căror independenţă a fost recunoscută luni seară de Vladimir Putin prin încălcarea suveranităţii Ucrainei.

Putin cere permisiunea utilizării forței militare în afara Rusiei pentru a securiza republicile Lugansk și Donețk

“Dacă va fi necesar, ne vom îndeplini obligaţiile asumate” faţă de republicile Lugansk şi Doneţk, a afirmat Vladimir Putin după ce Consiliul Federaţiei a aprobat în unanimitate solicitarea de utilizare a armatei ruse în afara ţării.

Vladimir Putin pretinde că Acordul de la Minsk a fost anulat de autorităţile de la Kiev, pruin nerespectarea prevederilor acestuia. Liderul de la Kremlin crede totuşi că frontierele republicilor nerecunoscute de comunitatea internaţională Lugansk şi Doneţk vor fi delimitate la finalul acestei crize, prin negocieri. “Acum nu este posibil acest lucru, dar în viitor va fi posibil”, a subliniat Putin, citat de agenţia RIA Novosti, conform jurnalul.ro.

În ultimele ore, armata ucraineană a mobilizat efective militare masive pe linia de contact din Donbas, în contextul riscului unei intervenţii militare ruse. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că nu va accepta modificarea frontierelor ţării, sugerând că astfel că armata ucraineană va intra în confruntări cu armata rusă.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

BEC: Tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot va fi luni, 29 aprilie

Preşedintele Biroului Electoral Central (BEC) va efectua, luni, 29 aprilie, tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot al...
Ultima oră
Pe aceeași temă