Anunțul de la Casa Albă intervine după atacul comun al SUA, Marii Britanii și Franței în Siria și la câteva ore după ce preşedintele Franței, Emmanuel Macron, declara că l-a convins pe Trump să menţină prezenţa SUA în Siria pe termen lung.
“Misiunea americană nu s-a schimbat – preşedintele a fost foarte clar că vrea ca forţele SUA să se întoarcă acasă cât mai curând posibil”, a declarat Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, potrivit site-ului cotidianului The Washington Post.
“Suntem hotărâţi să zdrobim în totalitate ISIS (Stat Islamic, n.red.) şi să creăm condiţii care să prevină renaşterea acestei (organizaţii). În plus, ne aşteptăm ca aliaţii şi partenerii noştri regionali îşi vor asuma o responsabilitate mai mare, atât militar, cât şi financiar, pentru a securiza regiunea”, a adăugat reprezentanta Administraţiei prezidenţiale americane.
“În urmă cu zece zile, preşedintele Trump spunea că SUA au datoria de a se retrage din Siria”, a declarat președintele Macron într-un interviu difuzat duminică de BFM TV, postul radio RMC şi publicaţia online Mediapart.
“L-am convins că este necesar să rămână acolo”, a completat liderul de la Paris.