21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalTensiuni în Balcani. Macedonia de Nord se consideră umilită de Bulgaria, care...

Tensiuni în Balcani. Macedonia de Nord se consideră umilită de Bulgaria, care îi refuză primirea în UE

Bulgaria refuză primirea în UE a Republicii Macedonia de Nord, care, în replică, se consideră “umilită” de Bulgaria.

Intrarea unei țări în UE se face prin consensul membrilor Uniunii Europene. Președintele Macedoniei, Stevo Pendarovski, a declarat că i-a interzis premierului său, Dimitar Kovacevs, să meargă la Bruxelles la reuniunea UE. Acolo, Bulgaria ar urma să folosească dreptul de veto împotriva Macedoniei de Nord.

“I-am indicat premierului Kovacevs să nu meargă la summit-ul de la Bruxelles doar pentru a face poze și pentru a îndura umilința din partea Bulgariei”, a declarat președintele Pendarovski într-un interviu citat de agenția bulgară Novinite.

“Noi, politicienii din țările mici, suntem adesea în situația de a fi nevoiți să cedăm. Dar cred că în ultimii doi ani am avut din partea Bulgariei tot atâtea hărțuiri câte am avut în 20 de ani de negocieri cu Grecia”, a susținut președintele macedonean.

Bulgaria consideră că Republica Macedonia de Nord nu respectă drepturile minorităților etnice de pe teritoriul ei. Doar dacă va respecta aceste drepturi, Macedonia de Nord ar putea intra în UE, susține Bulgaria. Acest punct de vedere a fost prezentat, acum zece zile, de Iliana Iotova, vicepreședinta Bulgariei.

Primirea în UE se face doar cu condiția respectării drepturilor minorităților

„De luni bune, noi am cerut partenerului nostru de la vest, în speţă Republica Macedonia de Nord, să respecte drepturile etnicilor bulgari, aşa cum fac toate celelalte ţări ale Uniunii Europene, dar din păcate până în acest moment Republica Macedonia de Nord nu a răspuns acestor solicitări ale noastre. Considerăm că nu a fost îndeplinită această condiţie. Noi am pus şi nişte condiţii din domeniul educaţiei, în speţă toată lumea cunoaşte istoria comună pe care o avem. Am solicitat ca manualele de istorie din ciclul preuniversitar să reflecte corect istoria şi să nu o manipuleze, să nu o denatureze, pentru că în momentul de faţă în aceste manuale de istorie sunt scrise foarte multe neadevăruri şi lucruri rele la adresa bulgarilor şi a poporului bulgar. Noi am cerut ca aceste lucruri să fie scoase. Am mai cerut desecretizarea arhivelor comuniste, în care în mod sigur se vor găsi dovezi privind represaliile la care au fost supuşi cei care se considerau etnici bulgari”, a declarat vicepreşedinta Bulgariei. Ea a făcut această declarație în România, unde a fost prezentă la o festivitate a minorității bulgare.

Franța și Germania au anunțat că vor media disputa cu Macedonia de Nord, pentru a o primi în UE. Franța deține Președinția rotativă a UE, până la 1 iulie 2022. Președintele Macron a avut întâlniri cu preşedintele Rumen Radev al Bulgariei și cu premierul Dimitar Kovacevs al Macedoniei.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

“Garcea”, candidatul AUR pentru președinția CJ Olt

Actorul Mugur Mihăescu, celebru pentru interpretarea personajului "Garcea" din "Vacanța Mare", și-a depus duminică candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Olt la...

FOTO. Parcul Liniei din sectorul 6, în faza a doua. Este cel mai lung parc liniar din Europa

Parcul Liniei 2 din Sectorul 6 al Bucureștiului a fost inaugurat duminică, fiind a doua fază a acestui proiect ambițios. Amenajat de Primăria Sectorului...

Rolls-Royce își extinde fabrica pentru a putea construi mașinile mult mai încet ca în prezent

Rolls-Royce își extinde fabrica din Chichester, Anglia, cu cinci noi clădiri, construcția fiind planificată să înceapă anul viitor, scrie CNN. De obicei, atunci când un...
Ultima oră
Pe aceeași temă