21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalSingurul candidat hispanic la prezidențialele din SUA s-a retras din campanie

Singurul candidat hispanic la prezidențialele din SUA s-a retras din campanie

“Cu o profundă recunoştinţă faţă de toţi susţinătorii mei, îmi închei astăzi campania prezidenţială”, a scris el pe Twitter.

“Sunt atât de mândru de tot ce am realizat împreună. Voi continua să lupt pentru o Americă în care toată lumea îşi are locul – sper că vă veţi alătura în această luptă”, a adăugat el.

Nepotul unui imigrant mexican, Julian Castro, în vârstă de 45 de ani, a fost unul dintre primii care şi-a anunţat în ianuarie 2019 candidatura la Casa Albă.

Fost ministru al locuinţelor al lui Barack Obama şi fost primar al oraşului San Antonio, Texas, acest critic feroce al preşedintelui Donald Trump nu a reuşit de atunci să iasă în evidenţă.

Media sondajelor naţionale stabilite de site-ul RealClearPolitics i-au acordat până la retragere doar 1,2% din intenţiile de vot.

În cursa democrată pentru preşedinţie, în care s-au lansat aproximativ douăzeci de concurenţi, au rămas acum doar paisprezece.

Senatoarea de culoare Kamala Harris şi cvadragenarul Beto O’Rourke, de asemenea texan, se numără printre cei care au renunţat în ultimele luni.

Primul vot al alegerilor primare va avea loc pe 3 februarie în Iowa.

Fostul vicepreşedinte Joe Biden, cu 28,3% din intenţiile de vot potrivit RealClearPolitics, domină în prezent sondajele înaintea senatorilor Bernie Sanders (19,1%) şi Elizabeth Warren (15,1%) ), semnificativ mult mai la stânga decât el.

Cele mai citite

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...

Caracteristicile adevăratului european

De Ziua Europei, cetățenii Bătrânului Continent au înțeles ce îi unește. Iată câteva criterii care caracterizează europeanul de astăzi: Să aibă o relație cu vecinul...

Cutii de carton cu 1, 2 sau 3 pereți: ce alegi pentru afacerea ta?

Afacerea ta va avea doar de câștigat dacă alegi cutiile de carton potrivite produselor pe care le comercializezi. Poate te întrebi care este legătură....
Ultima oră
Pe aceeași temă