Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Rusia: Aproape 200 de arestări la Moscova în timpul unei manifestaţii a opoziţiei

Aproape 200 de persoane au fost arestate sâmbătă de poliţie la Moscova în timpul unei manifestaţii a opoziţiei, care denunţă de mai multe săptămâni o reprimare a candidaţilor săi la alegerile locale din septembrie şi care face obiectul multor presiuni şi ameninţări, potrivit AFP.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 03.08.2019 - 16:28

Mai multe sute de persoane s-au adunat în diferite locuri din centrul Moscovei pentru această acţiune de protest înainte ca poliţia, prezentă în număr mare, să înceapă arestările, potrivit jurnaliştilor AFP.

Conform OVD-Info, cel puţin 194 de persoane au fost reţinute în timpul manifestaţiei, între care şi zece jurnalişti.

Agenţia Reuters a relatat că, înaintea manifestaţiei programate la Moscova în favoarea alegerilor libere, poliţia a arestat-o pe cunoscuta activistă de opoziţie Liubov Sobol, o avocată de 31 de ani, care făcuse apel la populaţie să participe la demonstraţie.

Liubov Sobol, care este în greva foamei, a fost reţinută într-un taxi în timp ce se îndrepta spre protest şi urcată într-o dubă a poliţiei.

Manifestaţia de sâmbătă în favoarea alegerilor libere, neautorizată, se desfăşoară fără un lider deoarece condamnările s-au înmulţit după acţiunea de protest de la sfârşitul săptămânii trecute din capitala rusă, care s-a soldat cu aproape 1.400 de arestări, un număr record de la revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin în 2012.

Pentru manifestaţie, autorităţile au instalat bariere pe principalele bulevarde din centru şi au desfăşurat importante efective de poliţie şi de soldaţi ai Gărzii Naţionale. Reţeaua de internet mobil era indisponibilă în mai multe zone ale oraşului.

Principalul opozant al Kremlinului, bloggerul anticorupţie Alexei Navalnîi, ispăşeşte la rândul său de la 24 iulie o pedeapsă de 30 de zile de închisoare. Spitalizat în weekendul trecut pentru o "gravă reacţie alergică" înainte de a fi trimis în celulă, el a sesizat justiţia, acuzând o posibilă "otrăvire".

Comentarii