Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Putin: Donald Trump ar trebui să se învinovăţească singur pentru preţurile mari la petrol

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat miercuri că liderul american Donald Trump ar trebui să se învinovăţească singur pentru preţurile mari la petrol, relatează DPA.

Share

Rl online 0 comentarii

03.10.2018 - 20:23

''Dacă vrei să găseşti pe cineva care este responsabil de preţurile crescânde, Donald, trebuie să te uiţi în oglindă'', a afirmat Putin în cadrul unor declaraţii transmise de către agenţia Tass.

Într-un mesaj postat pe Twitter luna trecută, Trump a acuzat ţări din Orientul Mijlociu, fără să le specifice, că ridică tot mai mult preţurile la petrol.

Putin a afirmat că SUA sunt responsabile de factorii geopolitici care au determinat creşterea preţurilor. Presiunea americană asupra livrărilor de petrol din Iran, aliat al Rusiei, a avut un impact asupra pieţei globale.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă în SUA, era miercuri de circa 75 de dolari pe baril, în timp ce cotaţia barilului de petrol Brent a atins 85 de dolari.

Vladimir Putin a afirmat că Rusia ar fi ''destul de mulţumită'' de un preţ al petrolului între 65 de dolari şi 75 de dolari pe baril. Petrolul este unul dintre principalele produse de export ale Rusiei.

Comentarii

loading...