18.4 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Egiptului Abdel Fattah al-Sisi și cel al Turciei Recep Tayyip Erdogan...

Președintele Egiptului Abdel Fattah al-Sisi și cel al Turciei Recep Tayyip Erdogan au decis îmbunătățirea relațiilor diplomatice

Preşedintele Egiptului Abdel Fattah al-Sisi şi preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan au convenit cu privire la „începerea imediată a îmbunătăţirii relațiilor diplomatice şi a schimbului de ambasadori”, a anunţat luni preşedinţia egipteană într-un comunicat, informează marţi Reuters.

Preşedintele al-Sisi a discutat cu preşedintele Erdogan într-un apel telefonic în care l-a felicitat pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale, câştigate în al doilea tur de scrutin, desfăşurat duminică, potrivit agerpres.ro.

Abdel Fattah al-Sisi și Recep Tayyip Erdogan au decis îmbunătățirea relațiilor diplomatice, după ce o vizită a fost întreprinsă de ministrul egiptean de externe în Turcia

Ministrul egiptean de externe Sameh Shoukry a vizitat în luna aprilie Turcia, unde s-a întâlnit cu omologul său Mevlut Cavusoglu. Cele două părţi au convenit atunci asupra unui interval de timp specific pentru a ridica nivelul relaţiilor diplomatice şi pentru a pregăti un summit între preşedinţii celor două ţări.

Cei doi preşedinţi ar putea să se întâlnească după alegerile din 14 mai din Turcia (primul tur al alegerilor prezidenţiale), declarase Mevlut Cavusoglu în aprilie.

Se deschide o nouă rută maritimă: Egipt – Israel – Turcia – România – Rusia

O companie israeliană a lansat o nouă linie maritimă de transport mărfuri, denumită Levant – Black Sea Express (LBX), care face legătura între Egipt, Israel, sud-estul Turciei, România şi Rusia.

“Linia companiei ZIM, Levant – Black Sea Express, a fost lansată pe 7 octombrie, din portul Haifa, cu prima navă care foloseşte această rută, CONTSHIP DON. LBX oferă o acoperire sporită a zonei Est Mediterane – Marea Neagră şi se va conecta cu serviciile internaţionale de transport pe distanţe lungi ale ZIM către Asia şi America prin porturile Said East si Haifa. De asemenea, va completa ruta săptămânală Israel – Turcia – Marea Neagră”, anunță un comunicat de presă al companiei israeliene ZIM.

Linia martimă LBX, operată în întregime de ZIM, va deservi prin rotaţie completă, prin cele trei nave ale sale, cu o capacitate de 1,200 TEU fiecare, următoarele porturi: Port Said East – Alexandria – Mersin – Novorossiysk – Constanta – Aliaga – Mersin – Haifa – Port Said East.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care a fost ucisă doctorița stomatolog din Brăila

Schimbare de situație și reîncadrare juridică în cazul uciderii doctoriței stomatolog din Brăila, care a fost găsită moartă în cabinetul său. Luni, procurorii au...

Gâlceava confuză a telefoanelor: rămân acasă sau într-o cutie, la școală

Există în regulament sancțiuni care merg de la avertisment verbal sau scris până la sancțiunea cea mai gravă, exmatricularea Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat...

Ucraina atacă Rusia cu 144 de drone. O femeie a fost ucisă și zeci de case distruse

Rusia a declarat că a distrus cel puțin 20 de drone în regiunea Moscovei Rusia spune că atacurile sunt asemănătoare cu „terorismul”, deoarece vizează infrastructura...
Ultima oră
Pe aceeași temă