20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalPreşedintele regiunii Madrid şi-a anunţat demisia

Preşedintele regiunii Madrid şi-a anunţat demisia

Preşedinta regiunii Madrid, Cristina Cifuentes, şi-a anunţat miercuri demisia, după ce a fost acuzată că a obţinut fraudulos o diplomă de master şi că a furat produse cosmetice dintr-un magazin, în 2011, relatează AFP.

Cristina Cifuentes, în vârstă de 54 de ani, s-a declarat victima unui “linşaj” după difuzarea unei înregistrări video în care un agent de securitate îi cere să-şi deschidă geanta în supermarket, incident despre care ea susţine că a fost o “greşeală involuntară” şi care a fost reparată imediat.

Cifuentes, care reprezintă Partidul Popular (conservator) al premierului Mariano Rajoy şi ocupa de trei ani postul de preşedinte al regiunii capitalei, a precizat pentru media că a decis să “facă un pas în spate pentru a evita instalarea la putere a stângii la Madrid”. Ea se afla, într-adevăr, sub ameninţarea unei moţiuni de cenzură a stângii care avea toate şansele să reuşească, în condiţiile în care partidul Ciudadanos (centru-dreapta) a anunţat că-i retrage sprijinul actualului preşedinte regional, or acest sprijin era indispensabil, având în vedere că dreapta guverna în regiune cu o minoritate de 48 de aleşi din 151.

Deşi se sperase că va întruchipa înnoirea Partidului Popular, marcat de scandaluri de corupţie, Cristina Cifuentes a ajuns acum o lună în vizorul criticilor după ce a fost acuzată în presă că a obţinut un master în drept public în mod fraudulos. Ea a respins aceste acuzaţii, dar universitatea publică implicată, Rey Juan Carlos, a evocat la rândul ei grave nereguli. În cele din urmă, Cristian Cifuentes a cedat presiunilor şi şi-a retras din CV respectivul master.

Partidul Ciudadanos a cerut atunci lansarea unei anchete, iar opoziţia de stânga a anunţat că pregăteşte o moţiune de cenzură.

Miercuri dimineaţa a avut loc un nou “atac”, ziarul conservator OK Diario publicând înregistrarea video din 2011. Ea a confirmat autenticitatea filmării şi a asigurat că în ziua respectivă luase “în mod involuntar (…) produse în valoare de 40 de euro”, denunţând în acelaşi timp “încălcarea tuturor limitelor”.

Cele mai citite

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...

Spitalul Foișor, date de ultimă oră despre starea lui Florin Piersic

În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă