10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPremierul francez va da un ajutor de 100 de euro pentru șoferii...

Premierul francez va da un ajutor de 100 de euro pentru șoferii cu venituri mici

Premierul francez Elisabeth Borne a anunţat un ajutor de 100 de euro pentru șoferii cu venituri reduse, pentru a-i ajuta pe aceştia să-şi facă plinul după ce măsura guvernamentală de reducere a preţurilor carburanţilor va fi eliminată în ianuarie, notează The Local.

De ajutorul de 100 de euro vor beneficia doar cei cu venituri mici care au nevoie de maşină pentru locul de muncă, scrie jurnalul.ro.

UE trimite ajutor pentru combaterea incendiilor în Franța. Participă și pompieri români

Echipe de pompieri din România, Germania, Polonia, Austria sunt pe drum pentru a sprijini personalul francez din prima linie de intervenție, în urma unei cereri de asistență din partea Franței prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, anunță Comisia Europeană, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

În plus, Comisia Europeană a trimis patru avioane din flota sa de combatere a incendiilor rescEU poziționate în Grecia și Suedia.

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat: „Acest sezon de incendii este deosebit de feroce pe continentul nostru. Atunci când o catastrofă pune la grea încercare capacitățile naționale de răspuns, țările afectate pot activa mecanismul de protecție civilă al UE pentru a beneficia de sprijin european. În ceea ce privește incendiile care afectează în prezent Franța, le mulțumesc autorităților de protecție civilă și personalului din prima linie de intervenție din Grecia, Suedia, Germania, Polonia, Austria și România, care se mobilizează rapid pentru a sprijini Franța. UE este pe deplin solidară atunci când o țară se confruntă cu o situație de urgență.”

“Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE se află în strânsă legătură cu autoritățile franceze pentru a sprijini coordonarea operațiunilor de combatere a incendiilor și a trimis un ofițer de legătură pentru a sprijini sosirea asistenței europene. În plus, satelitul Copernicus al UE a fost activat de Franța pentru a colecta date esențiale pentru personalul din prima linie de intervențiecu privire la zonele distruse de incendii”, se precizează în comunicatul de presă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă