24.9 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăInternaționalPoştaşul sună întotdeauna de două ori

Poştaşul sună întotdeauna de două ori

Filmul poate fi cu uşurinţă inclus la categoria clasice, vorba celor de la Cannes, unde Jack Nicholson, de altfel, îngrozea cu rânjetul său din afişul prezent pentru omagiul Kubrick, în cel mai credibil-înspăimântător al tuturor timpurilor: „Shining”.

Varianta de faţă a „Poştaşului…” e un remake după cea din 1946, cu Lana Turner şi George Garfield, în regia lui Tey Garnett, ecranizare a unui roman al lui James M.Cain, care fireşte că la acest nume predestinat nici că putea imagina ceva care să nu includă şi un omor.

Povestea se petrece pe la sfârşitul anilor ’30, în plină criză economică (pentru că istoria se repetă, dar, în general, nu ne impresionează, cu adevărat, decât cea care ne afectează direct).

Frank este un vagabond care are o aventură cu Cora, nevasta trecătorului său patron, care ţine o benzinărie şi o cârciumioară. Nick, soţul grec şi mustăcios, care va fi foarte curând încornorat, nici nu bănuieşte ce primejdie de moarte îl paşte. Doar că mâna destinului e lungă şi răzbunarea divină există, încearcă să ne spună această serie de întâmplări, pe alocuri foarte sexy, de o senzualitate de neimaginat. De remarcat şi prezenţa Anjelicăi Huston în rolul lui Madge, fiica marelui regizor, John Huston, dar şi iubita, în anii ’80, a lui… Jack Nicholson.

Cele mai citite

FCSB primește o veste proastă înainte de startul sezonului! Un titular s-a accidentat și ratează debutul în Superligă

Mihai Popescu s-a accidentat înaintea meciului cu FC Argeș și nu va putea evolua în prima etapă a noului sezon din Superligă.FCSB începe noul...

S-a decis arbitrul finalei mondiale! Un precedent îi pune pe gânduri pe argentinieni

Slovenul Slavko Vincic va arbitra finala Campionatului Mondial 2026 dintre Spania și Argentina, în timp ce Bastian Dankert va fi responsabil din camera VAR.FIFA...

Fidelis pierde teren în fața ETF-urilor. Investitorii se orientează tot mai mult spre bursă

Interesul investitorilor pentru programul Fidelis al Ministerului Finanțelor a scăzut semnificativ în ultimele luni, iar ediția din iulie a adus cel mai redus nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă