5.7 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăInternaționalPolonia, Ungaria și Cehia, înfrânte de Curtea Europeană

Polonia, Ungaria și Cehia, înfrânte de Curtea Europeană

 

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că guvernele celor trei state au încălcat legislaţia Uniunii Europene refuzând să primească cotele de refugiaţi alocate de UE pentru a degreva Grecia, după creşterea bruscă a numărului de imigranţi în 2015, informează Reuters.

Legislația în cauză este reprezentată de două decizii adoptate de statele UE în 2015. Potrivit ultimei dintre cele două decizii legislative, celor trei state le revenea o cotă de 120 000 de migranți din numărul total ce trebuiau relocați pe teritoriul UE pentru a degreva teritoriile Greciei și Italiei, potrivit Euronews. Curtea Europeană a găsit, de asemenea, cele trei țări vinovate și de o decizie anterioară, care le obliga să primească alți 40 000 de migranți.

 

”Nu și-au îndeplinit obligațiile”

Instanţa cu sediul în Luxemburg a constatat că, ”prin refuzul de a respecta mecanismul temporar de relocare a celor care solicită protecţia internaţională”, cele trei ţări ”nu şi-au îndeplinit obligaţiile conform legilor Uniunii Europene”.

Totuși, Ungaria, Polonia și Cehia au refuzat în mod constant să implementeze decizia,  deși Curtea Europeană de Justiție a confirmat legalitatea ei. Potrivit datelor venite de la Comisie, Polonia și Ungaria nu au acceptat nici un azilant în urma deciziilor din 2015, doar Republica Cehă a primit 12. Comisia Europeană, care monitorizează respectarea legislației europene, a dat în judecată cele trei state.

Reguli noi pentru migrație, sancțiunile întârzie

Privind migrația în UE, țări ca Grecia, Italia sau Spania au cerut reformarea ”Regulilor de la Dublin”, scrie Der Spiegel, citat de G4Media. Potrivit acestora, statele în care ajung prima dată persoanele care caută azil sunt responsabile pentru procesarea cererilor. Țări ca Ungaria, Polonia și Austria au refuzat categoric să accepte refugiați. După Paști, Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen intenționează să prezinte un nou pact pe migrație.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a anunțat și sancțiuni în decizia pronunțată joi. Pentru a face asta, Executivul UE trebuie să apeleze din nou la Curte și să ceară aplicarea unor sancțiuni financiare. Abia apoi curtea va stabili sumele cu care vor fi sancționate cele trei țări. Se vor lua în calcul durata  și severitatea încălcării legilor UE, dar și capacitatea economică a țării respective.

Cele mai citite

Horoscop 18 ianuarie 2025. Confruntări cu propriile slăbiciuni

Horoscop 18 ianuarie 2025. Ziua de sâmbătă este marcată de influența astrelor care aduce pentru fiecare zodie o ocazie de introspecție, muncă susținută și...

Ruse și Cristian țin steagul sus la Australian Open! Victorii în proba de dublu și adversare dificile în turul 2

Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian au debutat cu victorii în proba de dublu la Australian Open, dar vor avea misiuni dificile în runda a...

Emanuel Gyenes triumfă la Raliul Dakar la clasa Original by Motul! „Ce victorie superbă!”

Pilotul român Emanuel Gyenes (40 de ani) a câștigat competiția la clasa Original by Motul, reușind să recupereze un deficit de aproape trei minute...
Ultima oră
Pe aceeași temă