12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternațional„Pianul Călător“

„Pianul Călător“

În cadrul turneului „Pianul Călător“, Horia Mihail a poposit deja în şase oraşe, plecând pe 21 martie de la Tulcea şi urmând ca până pe 14 mai 2014 să fi străbătut în total 13 oraşe din România, dar să ajungă şi la New York şi Chişinău.

Anul acesta, pentru prima dată, pianul care a fost lăsat în folosinţa comunităţii locale din Mediaş, în 2011, a pornit spre o altă destinaţie. El a ajuns la Roman, oraşul natal al lui Sergiu Celibidache, unde a fost primit cu o sală arhiplină şi un entuziasm debordant, bună dovadă că ideea acestui turneu este una generoasă, dar în acelaşi timp necesară, spectatorii din oraşele ce nu au piane de concert fiind avizi de a asculta un astfel de instrument şi pe îndrăgitul pianist. De altfel, pianul se va afla în anii ce urmează în custodia Școlii de arte „Sergiu Celibidache“ din Roman, unde mulți tineri pianiști vor avea ocazia să cânte la pianul călător în următorii doi ani.

„Impresionant. Într-un oraş modest de provincie, fără filarmonică, fără teatru profesionist, fără cinema, o asemenea manifestare culturală lasă urme. O sală plină-ochi, chiar dacă publicul a fost eterogen, cu sau fără studii muzicale. Spectacolul a fost de excepţie. În două ore mi-am retrăit întreaga viaţă. A fost magnific”, spune un spectator de la Roman.

Tot pentru prima dată, Mozart, compozitorul ce şi-a petrecut cei mai
mulţi ani din viaţă în turneu, este muza călătoriei muzicale, repertoriul ales fiind integral al acestui compozitor. În recitaluri, Horia Mihail interpretează două rondouri, două fantezii şi două sonate din creaţia mozartiană, iar în concertele cu orchestra se va afla pentru prima oară în postura de dirijor şi solist în trei celebre opusuri concertante mozartiene pentru pian şi orchestră.

Astfel, în această seară la Pitești, din nou în premieră, la Casa de Cultură, Horia Mihail va fi solist şi dirijor interpretând împreună cu orchestra: Concertul nr. 12 în la major pentru pian şi orchestră, Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră şi Concertul nr. 23 în la major pentru pian şi orchestră.

„Nu am mai făcut aşa ceva. Abia aştept să văd cum va fi. Este o premieră şi pentru mine. Va fi desigur o experienţă importantă şi sper să reuşesc să aduc această muzică mai aproape de sufletul publicului care va fi în sală. Am emoţii…”, a declarat Horia Mihail.

Această experienţă va fi repetată şi la Braşov, Oradea şi Bucureşti.

Turneul este organizat de Centrul Cultural Media Radio România, Asociaţia Culturală Accendo și Radio România Cultural.

Cele mai citite

Mulțumesc-ul de pe panou zboară (NIc)ușor către coaliție

Ilustrație: Marian Avramescu Într-un final a devenit limpede pentru toți bucureștenii cui mulțumește primarul general al Capitalei, pe numeroasele panouri electorale de pe străzi. Mulțumirile...

Incendiul din sectorul 1: Dan Podaru spune că primarul avea datoria de a fi la fața locului. Ce a transmis Clotilde Armand

Primarul Clotilde Armand avea datoria de a fi pe teren, la incendiul de noaptea trecută din sectorul 1, susține Dan Podaru, candidatul PER pentru...

România – Japonia, în „optimile” Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României va înfrunta Japonia în optimile de finală ale Billie Jean King Cup, în perioada 12-14 noiembrie, la Sevilla. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă