16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalPatru posturi amendate în cazul Sergiu Nicolaescu, în prima şedinţa a noului...

Patru posturi amendate în cazul Sergiu Nicolaescu, în prima şedinţa a noului CNA. Află ce televiziuni au fost sancţionate şi cu ce sume

CNA a decis, joi, să amendeze România TV cu 100.000 de lei, B1 cu 30.000 de lei, Antena 3 cu 20.000 de lei şi Realitatea TV cu 10.000 de lei, din cauză că modul în care acestea au reflectat decesul regizorului Sergiu Nicolaescu a încălcat mai multe articole din legislaţia audiovizualului, potrivit Mediafax.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a considerat că toate cele patru televiziuni au încălcat, prin materialele difuzate în perioada 3-5 ianuarie, articolul 45 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia “(1) Orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire. (2) În cazul situaţiilor de suferinţă umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violenţă, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a respecta imaginea şi demnitatea persoanelor aflate în astfel de situaţii”.

Totuşi, în funcţie de cum au tratat subiectul decesului regizorului Sergiu Nicolaescu, membrii CNA au decis să gradeze sancţiunile. Astfel, Antena 3, B1 şi Realitatea TV au încălcat mai puţine articole din Legea audiovizualului şi a Codului de reglementare a conţinutului audiovizual decât postul România TV, potrivit celor mai mulţi din membrii CNA.

Sancţiunile aplicate celor patru televiziuni i-au nemulţumit pe doi dintre membrii CNA – Valentin-Alexandru Jucan şi Narcisa Iorga -, care au considerat că aceste cuantumuri ale amenzilor nu reflectă gravitatea încălcării legislaţiei audiovizuale de către aceste posturi TV.

“Am votat împotrivă (celor patru sancţiuni aplicate România TV, B1, Antena 3 şi Realitatea TV, n.r.), pentru că, dacă vă uitaţi pe comunicatul pe care CNA l-a dat (…), veţi observa că este o atitudine promptă. Multora acel comunicat le-a dat speranţa că CNA se trezeşte, foarte mulţi vectori de imagine şi-au reîntors privirea spre noi şi au apreciat promptitudinea cu care această instituţie a reacţionat. Nu am cum să votez aceste sancţiuni care nu respectă în niciun fel comunicatul, atitudinea CNA şi discuţiile dintre noi. Practic, ne-am dat cu stângu-n dreptu”, a spus Valentin-Alexandru Jucan.

În schimb, Narcisa Iorga a spus că nu este întocmai de acord cu “stigmatizarea CNA”, iar comunicatul pe care CNA l-a dat sâmbăta trecută, chiar în timpul reflectării decesului lui Sergiu Nicolaescu pe posturile TV, “a fost o poziţie foarte necesară la momentul acela”. “Democraţia se numără la vot”, a mai spus Narcisa Iorga, referindu-se la modul în care au votat membrii CNA în şedinţa de joi.

Totodată, Narcisa Iorga a spus că ea nu face diferenţe foarte mari între modurile în care televiziunile România TV, B1 şi Antena 3 au prezentat decesul lui Sergiu Nicolaescu.

“Consider că acest caz, această reflectare a unui eveniment tragic din viaţa familiei Nicolaescu, este cu totul special, nu pentru că a murit o persoană cunoscută, ci pentru că familia s-a exprimat în scris foarte ferm cu privire la transmiterea imaginilor de la funeralii (…) Niciun post nu avea voie să difuzeze astfel de imagini”, a spus Narcisa Iorga.

De altfel, în cazul Realitatea TV – primul post luat în discuţie pentru sancţionare -, Narcisa Iorga a propus aplicarea unei sancţiuni de 50.000 de lei, în timp ce Valentin Jucan a propus aplicarea unei amenzi de 100.000 de lei.

Niciuna din aceste sancţiuni nu a întrunit, însă, numărul minim necesar de voturi (minimum şase, n.r.) pentru a fi aplicată. O altă sancţiune – cea propusă de Christian Mititelu -, în cuantum de 10.000 de lei, a fost aplicată cu 7 voturi “pentru” (Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare şi Răsvan Popescu) şi 3 “împotrivă” (Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Christina Trepcea).

Membrii CNA au spus că Realitatea TV a avut o abordare mai ponderată şi nu a difuzat imagini de la ceremonia de incinerare, respectând dorinţa familiei Nicolaescu, însă a transmis ştiri şi dezbateri despre decesul lui Sergiu Nicolaescu şi a difuzat imagini în direct în timp ce văduva regizorului era huiduită la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, acolo unde sicriul cu trupul neînsufleţit al regizorului a fost depus pentru un ultim omagiu.

În cazul Realitatea TV, sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 45, alineatul 1 din Codul audiovizualului, dar şi pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia “Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”.

În schimb, Alin Petran, reprezentantul Realitatea TV la şedinţa CNA, a spus că postul s-a numărat printre puţinele televiziuni care nu a difuzat imagini de la funeraliile regizorului Nicolaescu. “Au fost evitate subiectele de senzaţional (…) A fost respectată întru totul dorinţa familiei de a nu prezenta imagini de la crematoriul Vitan Bârzeşti”, a mai spus Petran.

Sancţiunea de 10.000 de lei în cazul Realitatea TV a fost considerată prea mică de Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, care ulterior nu au mai propus nicio altă sancţiune în cazul posturilor România TV, Antena 3 şi B1.

În ceea ce priveşte postul Antena 3, sancţiunea aplicată a fost cea de 20.000 de lei. Membrii CNA au constatat că postul Antena 3 a difuzat dezbateri şi ştiri despre decesul lui Sergiu Nicolaescu şi a transmis în direct imagini de la crematoriul Vitan Bârzeşti, în care mai multe persoane o huiduiau pe văduva regizorului. De asemenea, potrivit membrilor CNA, postul a tratat şi subiectul posibilului fiu ilegitim al regizorului, care ar fi depus o solicitare la Judecătoria sectorului 1 de stopare a incinerării regizorului şi de stabilire a paternităţii, fără ca informaţia să fie verificată. Totodată, Antena 3 a difuzat adresa de domiciliu a familiei Nicolaesc (strada şi numărul).

Narcisa Iorga a spus că nu este de acord sub nicio formă cu acordarea de circumstanţe atenuante posturilor Realitatea TV, B1 şi Antena 3, pentru că nu au tratat în acelaşi mod subiectul fiului ilegitim al lui Sergiu Nicolaescu. “A fost un viol în grup şi al treilea participant la viol nu este mai puţin vinovat decât primul. Toţi sunt la fel de vinovaţi. Nu există diferemţe între cine a difuzat primul ştirea şi cine al doilea, cine al treilea. Dacă nu se verifica, trebuia să nu o difuzeze”, a spus Narcisa Iorga.

De cealaltă parte, Mirela Bomboe, reprezentanta Antena 3, a spus că postul pe care îl reprezintă s-a referit la “presupusul fiu nelegitim”. “Posturile analizate nu se pot trata în acelaşi mod. Este vorba despre participanţii la un viol şi cei care au relatat despre acel viol”, a spus Mirela Bomboe. Ea a remarcat şi faptul că CNA nu a pus la dispoziţia reprezentanţilor televiziunilor rapoartele de monitorizare ale emisiunilor discutate în şedinţa CNA, fapt care nu s-a mai întâmplat până în prezent. “Ni se părea normal să ne putem exprima un punct de vedere după ce ni se prezentau abaterile”, a spus Bomboe.

În cazul Antena 3, sancţiunea de 20.000 de lei a fost propusă de Viorel Vasile Buda şi a fost aplicată cu şapte voturi “pentru” (Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Mihai Mălaimare şi Răsvan Popescu) şi trei “împotrivă” (Lorand Turos, Valentin Jucan şi Narcisa Iorga).

Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolelor 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, a articolului 45, alineatul 1 din Codul audiovizualului, dar şi a articolelor 33, alineatul 1 din Cod, potrivit căruia “Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei” şi 64, alineatul 1, litera b din Cod – “În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.

Pe de altă parte, postul B1 a primit o sancţiune de 30.000 de lei pentru modul în care a reflectat decesul lui Sergiu Nicolaescu. În emisiunile de ştiri ale postului au fost prezentate în mod repetat imagini de la crematoriu şi au fost difuzate imagini cu persoane care o huiduiau pe văduva regizorului. Şi B1 a difuzat, fără să verifice, informaţii despre solicitarea depusă în instanţă de “fiul nelegitim” al regizorului.

În schimb, Rareş Aniţa, director de programe al B1, a spus că B1 a transmis doar lucrurile care s-au întâmplat. “Am fost destul de rezervaţi în a comenta. Nu am insistat foarte mult. Comparativ cu alte televiziuni, am avut o atitudine totuşi rezervată”, a spus Rareş Aniţa. Şi el a sesizat faptul că nu a mai primit de la CNA rapoartele de monitorizare ale posturilor, fapt pentru care nu a ştiut exact ce acuzaţii se aduc postului B1.

În cazul B1, sancţiunea aplicată – de 30.000 de lei – a fost propusă de Cristina Trepcea şi a fost votată cu şase voturi “pentru” (Răsvan Popescu, Mihai Mălaimare, Cristina Trepcea, Laura Georgescu, Monica Gubernat, Lorand Turos) şi patru “împotrivă” (Christian Mititelu, Viorel Vasile Buda, Narcisa Iorga şi Valentin Jucan).

B1 a fost sancţionat pentru încălcarea articolelor 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, 45, alineatul 1 din Cod, 64, alineatul 1, litera b, şi alineatul 3 din Cod – “(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă (…) (3) În cazul în care informaţia provine din surse confidenţiale sau a căror credibilitate nu este suficient verificată, se va menţiona explicit acest fapt”, şi articolul 65,alineatul 1, litera c din Cod – “În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli: c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate”.

Cea mai mare sancţiune (100.000 de lei) a primit-o România TV, care a difuzat în premieră informaţia despre fiul ilegitim al lui Sergiu Nicolaescu, spunând că aceasta provine dintr-un document oficial. De asemenea, televiziunea a abordat subiectul decesului lui Sergiu Nicolaescu în emisiuni de ştiri şi dezbateri, difuzând şi imagini cu persoane care o huiduiau pe văduva regizorului.

Sancţiunea de 100.000 de lei a fost propusă de Laura Georgescu şi a fost aplicată cu şapte voturi “pentru” (Răsvan Popescu, Mihai Mălaimare, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Monica Gubernat) şi 3 “împotrivă” (Lorand Turos, Valentin Jucan şi Narcisa Iorga).

În cazul România TV, sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolelor 3, literele 1 şi 2 din Legea audiovizualului, 33, alineatele 1 şi 3 din Cod, 34, alineatul 1 din Cod, 45, alineatul 1 din Cod, 64, alineatul 1, litera b, alineatul 3 din Cod şi 65, litera c din Cod.

După aplicarea sancţiunilor, Răsvan Popescu – cel care a condus şedinţa de joi a CNA, în calitate de vicepreşedinte interimar al Consiliului – a spus că “la România TV s-au înregistrat cele mai multe abateri, atât pe Legea audiovizualului, cât şi pe Codul audiovizual”. “Era normal să apară o diferenţiere în sancţiune faţă de plutonul celorlalte televiziuni, care, după mine, au venit efectiv în plasa postului menţionat (România TV, n.r.)”, a mai spus Răsvan Popescu.

Pe de altă parte, Laura Georgescu a declarat, pentru presă, că România TV a primit cea mai mare sancţiune, “fiindcă eminamente jurnalistic vorbind şi abia apoi juridic a încălcat legea şi reglementările CNA”.

Întrebată de ce este o diferenţă atât de mare între nivelul sancţiunilor, Laura Georgescu a spus: “Dacă luaţi amenzile pe post de sperietoare, mă tem că avem o abordare facilă şi copilărească. S-au dat amenzi care au mers până la întreruperea emisiei, vi se pare că au avut un rezultat bun, că au condus la o autocenzură, la un echilibru, la o tratare corectă şi echilibrată a evenimentelor? Credeţi că aşa vom corecta lucrurile?”.

Totodată, întrebată dacă au mai fost alte televiziuni care au abordat subiectul decesului lui Sergiu Nicolaescu, care vor fi analizate de CNA, Laura Georgescu a spus: “În perioada 3 – 5 ianuarie, aceste posturi au fost selectate de noi pentru derapaje şi nerespectarea reglementărilor CNA-ului”.

La rândul său, Christian Mititelu a declarat, pentru presă, după şedinţa CNA, că el a susţinut nişte sancţiuni ponderate în acest caz, precizând însă că televiziunile trebuie să aibă “o abordare mai serioasă” pe viitor în cazurile deceselor unor personalităţi.

“Vă spun drept că am intrat în această şedinţă hotărât să propun sau să votez sancţiuni mult mai aspre. Asta din perspectiva cuiva care se uită la televiziune şi, când te uiţi la televiziuni şi la televiziunile de ştiri şi vezi că, zi de zi, uneori oră de oră, seară de seară, se discută un subiect care, până la urmă, devine un alt subiect şi e exploatat în toate chipurile posibile şi uneori aş spune nerezonabil şi fără buna-credinţă care ar fi necesară, sau prin invitarea unor personaje la rândul lor controversate se creează un fel de cerc vicios de ştiri, de ipoteze, care după aia sunt adresate altor invitaţi şi nu se mai termină… Cred că analiza de astăzi m-a determinat să propun măsuri ponderate şi bineînţeles proporţionale în funcţie de cum am judecat fiecare gravitate (…) dar cred că am reuşit să coborâm puţin ştacheta la un fenomen care cred că este totuşi destul de grav şi rugămintea mea, dacă pot să exprim o rugăminte în calitate de membru al CNA, este ca televiziunile să nu privească cu uşurinţă şi să spună că «Am trecut de acest lucru şi vom continua la fel». E o problemă cu decesele oamenilor importanţi, aproape de fiecare dată iese un fel de tărăboi. Cred că trebuie o abordare puţin diferită”, a spus Christian Mititelu.

El a subliniat şi “natura specială a cazului” decesului lui Sergiu Nicolaescu. “Incinerare, cererea familiei ca presa să nu difuzeze imagini – deci genul de lucruri care până la urmă au creat o curiozitate mai mare decât ar fi existat, poate”, a mai spus Mititelu.

Cele mai citite

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...
Ultima oră
Pe aceeași temă