12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalOrganizaţiile umanitare protestează faţă de decizia Italiei de a trimite nava cu...

Organizaţiile umanitare protestează faţă de decizia Italiei de a trimite nava cu migranţi în Spania

Organizaţia “Medici Fără Frontiere”, care operează nava Aquarius alături SOS Mediterana, a declarat că Italia intenţionează să mute cel pu’in o parte dintre migranţi pe alte vase pentru a-i trimite apoi în portul din Valencia.

“Acest plan ar însemna că oameni care sunt deja extenuaţi ar mai îndura încă patru zile de călătorit pe mare. Medici Fără Frontiere cere ca siguranţa oamenilor să vină înaintea politicii. Opţiunea mai bună ar fi debarcarea oamenilor în cel mai apropiat port după care pot fi transportaţi în Spania sau în alte ţări pentru a urma procedurile legale acolo”, se arată într-o postare de pe Twitter a organizaţiei.

Totuşi, Guvernul Italiei nu pare să se răzgândească, dorind să pună presiune pe Uniunea Europeană pentru a fi împărţită responsabilitatea imigranţilor într-un mod egal, în pofida avertizărilor conform cărora o furtună va aduce valuri de peste doi metri înălţime.

“În această dimineaţă vom trimite nave şi bărci pentru a-i transporta în Spania”, a declarat Danilo Toninelli, ministrul Transporturilor, adăugând că Italia deja a trimis provizii către Aquarius.

O navă a Gărzii de coastă din Italia care avea la bord 937 de migranţi, plecând din Libia, este aşteptată să ajungă în portul din Sicilia miercuri.

“Nimeni nu ar trebui să îndrăznească să numească Italia inumană sau xenofobă”, a declarat Toninelli.

Organizaţiile umanitare  au criticat faptul că ambarcaţiunea Gărzii de coastă a putut avea acces la portul din Sicilia în timp ce nava Aquarius, care petrecuse mai mult timp pe mare, nu a primit acces.

“De ce cei 629 de oameni de pe Aquarius trebuie să mai sufere? ONG-urile fac acelaşi lucru ca Garda de coastă. Este totul o mişcare politică?”, a comunicat organizaţia Sea Watch, pe Twitter.

Nava Aquarius a salvat 629 de migranţi în şase operaţiuni distincte, în noaptea de sâmbătă spre duminică. La bordul navei se află şi 123 de minori neînsoţiţi, 11 copii şi şapte femei însărcinate. Atât Malta cât şi Italia au refuzat accesul navei, susţinând că responsabilitatea privind primirea migranţilor ar trebui împărţită în mod egal în Uniunea Europeană.

Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă