6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalO delegație a Parlamentului European a făcut prima vizită în Taiwan

O delegație a Parlamentului European a făcut prima vizită în Taiwan

Prima delegație oficială a Parlamentului European în Taiwan a declarat joi că insula izolată din punct de vedere diplomatic „nu este singură”. Oficialii au cerut acțiuni mai îndrăznețe pentru a consolida legăturile UE-Taiwan, în condițiile în care Taipei se confruntă cu o presiune crescândă din partea Beijingului.

Delegație a Parlamentului European, prima vizită oficială în Taiwan

Taiwanul nu are nicio legătură diplomatică formală cu un stat european, în afară de Vatican. Astfel, țara este dornică să aprofundeze relațiile internaționale cu membrii Uniunii Europene. Vizita vine într-un moment în care China a intensificat presiunea militară, inclusiv misiuni repetate ale avioanelor de război chineze în apropierea Taiwanului democratic. Cu toate că Taiwanul susține că este independent de China, Beijingul pretinde că teritoriul îi aparține.

„Am venit aici cu un mesaj foarte simplu, foarte clar: nu sunteți singuri. Europa vă este alături. Vizita noastră ar trebui considerată un prim pas important. Dar în continuare avem nevoie de o agendă foarte concretă de întâlniri la nivel înalt și pași concreti la nivel înalt împreună pentru a construi un parteneriat mult mai puternic UE-Taiwan.”, a declarat Raphael Glucksmann, membru francez al Parlamentului European, președintelui Taiwanului Tsai Ing-wen într-o întâlnire transmisă în direct pe Facebook.

Delegația Parlamentului European este în vizită pentru 3 zile. Aceștia vor discuta schimburi cu oficiali taiwanezi privind amenințările precum dezinformarea și atacurile cibernetice. Ministrul taiwanez de externe Joseph Wu a făcut luna trecută o călătorie rară în Europa, care a înfuriat Beijingul. De teamă de represalii din partea Beijingului, majoritatea țărilor nu sunt dispuse să găzduiască miniștri înalți taiwanezi. De asemenea, nici nu trimit oficiali la nivel înalt pe insulă.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă