25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInternaționalMuzica lui Cantemir, în premieră la Ateneu

Muzica lui Cantemir, în premieră la Ateneu

Jordi Savall şi Hespèrion XXI, împreună cu muzicieni invitaţi din Turcia, Armenia şi Bulgaria aduc miercuri, 7 decembrie 2011, de la ora 19.00, la Ateneul Român, un proiect muzical de excepţie: „Istanbul. Dimitrie Cantemir – Cartea ştiinţei muzicii şi tradiţiile muzicale sefarde şi armene”.

În cadrul acestui amplu demers cultural, muzicianul catalan Jordi Savall a recuperat pentru a dărui marelui public muzica domnitorului Dimitrie Cantemir, personalitate enci­clo­pedică, care a marcat nu doar istoria, ci, iată, şi muzica ­timpului său.  Piesele prezentate în ­concert sunt cuprinse în albumul „Cartea ştiinţei muzicii” (Kitâbu Ilmi’l-mûsîkî). Dedicată Sultanului Ahmed III (1703-1730), lucrarea a fost elaborată de viitorul domnitor al Moldovei în perioada petrecută la Istanbul ca trimis diplomatic. Cronicarul Ion Neculce spunea despre Dimitrie Cantemir care era un virtuoz al tamburului: „Nimeni nu cânta mai bine decât el în tot Constantinopolul”.

Proiectul actual prezintă muzica instrumentală „cultă” de la curtea otomană a secolului al XVII-lea, aşa cum s-a păstrat în lucrarea lui Cantemir, în dialog şi în alternanţă cu muzica populară „tradiţională”, reprezentată de tradiţiile orale ale muzicienilor armeni şi de muzica tradiţională a comunităţilor sefarde care se stabiliseră în Imperiul Otoman după expulzarea din Spania.

Figură excepţională a muzicii contemporane, Jordi Savall s-a dedicat, timp de mai mult de treizeci de ani, redescoperirii comorilor muzicale uitate.

Alături de cele trei ansambluri pe care le-a înfiinţat împreună cu Montserrat Figueras – Hespè­rion XXI, La Capella Reial de Catalunya şi Le Concert des Nations -, a explorat un univers muzical impresionant, readucând în atenţia publicului atât muzica veche, cât şi instrumentul viola da gamba.

Cu o îndelungată carieră de muzician, profesor, cercetător şi iniţiator de proiecte muzicale şi culturale, Jordi Savall este, probabil, cel mai de seamă arhitect al actualei revalorizări a muzicii istorice.  

Cele mai citite

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...

Premierul Ciolacu este primit în Turcia de președintele Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri din Europa

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, în Turcia, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri politici din Europa. Premierul Ciolacu și...

Alertă. Procurorul Lucian Onea revine la DNA Ploiești

Unul dintre procurorii vedetă din era de glorie a DNA-ului condus de tandemul Laura Codruța Kovesi-Florian Coldea va reveni la „unitatea de elită”...
Ultima oră
Pe aceeași temă