10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalMario Draghi: BCE va da dovadă de răbdare înainte de a majora...

Mario Draghi: BCE va da dovadă de răbdare înainte de a majora dobânzile

“Vom rămâne răbdători atunci când vom decide calendarul primei majorări de dobândă şi ulterior vom adopta o abordare graduală pentru a ajusta politica monetară”, a declarat Mario Draghi cu ocazia unei conferinţe anuale organizată de BCE la Sintra, în Portugalia. “Evoluţia dobânzilor pe termen foarte scurt, sugerată de structura actuală a dobânzilor pe piaţa monetară, reflectă în mare parte aceste principii”, a adăugat Mario Draghi.

Pieţele monetare se aşteaptă în prezent ca prima majorare a ratei dobânzilor la depozite (care în prezent este fixată la minus 0,4%) să fie decisă de BCE în luna septembrie 2019.

În discursul său, preşedintele BCE a evocat, de asemenea, “elementele din ce în ce mai evidente care arată că o creştere economică extinsă începe să genereze o dinamică pozitivă a preţurilor”.

Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, în luna mai rata anuală a inflaţiei a urcat la 1,9% în zona euro şi la 2% în Uniunea Europeană, de la 1,3% şi, respectiv, 1,5% în aprilie. BCE vrea să menţină creşterea preţurilor aproape de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

Cu toate că preţurile sunt în creştere, iar BCE se aşteaptă ca inflaţia să se apropie de obiectivul ţintă în 2020, Draghi subliniază că există numeroase incertitudini.

“Ceea ce este crucial este că aşteptările inflaţioniste rămân bine ancorate. Însă incertitudinile care provin de pe urma evoluţiilor economice planează asupra acestui proces”, a spus Mario Draghi. Potrivit acestuia, riscurile includ ameninţarea protecţionismului global, creşterea preţului petrolului şi posibilitatea unei volatilităţi crescute pe pieţele financiare.

“Chiar dacă salariile continuă să crească, aşa cum ne aşteptăm, nu putem exclude ca factori structurali aflaţi dincolo de controlul băncii centrale să împiedice transmiterea salariilor în preţurile de consum”, a spus Draghi.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă