14.3 C
București
marți, 20 octombrie 2026
AcasăInternaționalLituania acuză UE că evită să se implice în criza din Belarus,...

Lituania acuză UE că evită să se implice în criza din Belarus, ceea ce favorizează Rusia

”Poporul belarus nu ar trebui să se simtă părăsit”, a declarat ministrul de Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, criticând astfel lipsa de implicare a Uniunii Europene în criza din Belarus.

Ministrul Linas Linkevicius a opinat că, așa cum au procedat deja Estonia, Letonia și Lituanie, era poate mai indicat ca UE ceară sancţiuni asupra președintelui Aleksandr Lukașenko, aflat în fruntea țării de peste 25 de ani, precum şi a altor 29 de oficiali din Belarus.

Opoziția din Belarus îndeamnă la proteste de stradă și susține că alegerile desfășurate la data de 9 august 2020, câștigate aparent tot de Aleksandr Lukașenko, ar fi fost fraudate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trump îl critică din nou pe Zelenski și susține că Rusia „s-a comportat destul de bine în privința Ucrainei”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că nu dorește să...

Ilie Bolojan anunță că PNL va vota Guvernul Niculescu, dar intră în opoziție. „Am așteptări scăzute de la acest guvern”

Ilie Bolojan a anunțat marți, în plenul Parlamentului, că PNL va vota învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, fără să participe la noul Executiv....

Scandal de arbitraj și patru goluri pe Cluj Arena! Universitatea Cluj a pierdut avantajul în fața lui FC Argeș

Universitatea Cluj și FC Argeș au terminat la egalitate, scor 2-2, în penultimul meci al etapei a 12-a din SuperLiga, după o partidă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă