11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalGreen Fest încheie rock luna lui cireşar

Green Fest încheie rock luna lui cireşar

Machine Head şi Guns N’Roses sunt capetele de afiş ale celei de-a patra ediţii a Tuborg Green-Fest powered by Rock the City 2012,  festivalul organizat de East European Events şi Marcel Avram, în colaborare cu D&D East Entertainment, care va avea loc între 29 iunie şi 1 iulie în Parcarea C a Complexului Romexpo din Bucureşti.

 

Iunie este fără discuţie luna rock a anului 2012. După concertele Slayer şi Linkin Park din data de 4, respectiv 6, şi Ost Fest din perioada 15-17, luna lui cireşar  se va încheia în forţă cu Rock the City, festivalul în cadrul căruia vor concerta nu mai puţin de 17 trupe heavy metal. Prima zi, vineri, 29 iunie, este rezervată aproape în totalitate românilor, singura formaţie străină fiind Heaven Shall Burn din Germania, care va ţine capul de afiş al serii alături de Celelalte Cuvinte. Sâmbătă (30 iunie) va fi ziua premierelor heavy ale festivalului si se va incheia cu recitalul trupei  americane Machine Head, iar duminică (1 iulie) va fi ziua vedetelor consacrate care s-au mai întâlnit cu publicul românesc, punctul culminant fiind show-ul celor de la Guns N’Roses.

Machine Head a revenit în turnee în acest an după o perioadă destul de lungă de pauză, formaţia susţinându-şi concertele în deschiderea celor de la Metallica. Trupa americană de trash metal înfiinţată de Robb Flynn şi Adam Deuce în 1991, care a vândut peste 2,5 milioane de albume de-a lungul timpului şi a cucerit topurile muzicale cu piese ca “Davidian”, “Crashing Around You” sau “From This Day”, va concerta în premieră la noi şi promite un show de zile mari pe scena bucureşteană. Tot pentru prima dată se vor afla în faţa rockerilor din România britanicii legendari de la Saxon şi americanii de la  Black Label Society. Înfiinţată în 1976 şi considerată a fi influenţat trupe ca Metallica sau Megadeth, Saxon, cu Biff Byford solist vocal, va fi unul dintre punctele de atractie ale festivalului. De asemenea, extrem de interesant va fi de urmarit evoluţia celor de la Black Label Society, grupul format la initiativa lui Zakk Wylde, fostul chitarist din formaţia lui Ozzy Osbourne.

Cei de la Soulfly, cunoscuţi pe scena metalică în special datorită lui Max Cavalera, ex-lider al faimosului grup brazilian Sepultura, nu sunt pentru prima dată în România, dar în premieră vor prezenta varianta live a ultimului album discografic, al optulea, intitulat “Enslaved”, apărut în martie anul acesta.

La rândul lor, cei de la Lacuna Coil revin în acest an în România pentru a-şi promova cel mai recent material de studio, intitulat “Dark Adreline”, produs de Don Gilmore, cunoscut pentru proiectele derulate cu Linkin Park, Duran Duran, Avril Lavi-gne şi, mai recent, Bullet For My Valentine. Fanii muzicii metal cu influenţe goth se vor bucura să afle că recitalul formaţiei italiene va fi un melanj de piese vechi, îmbogăţit cu melodii de pe noul album. „Am amestecat metalul modern cu melodicitatea clasică şi cred că am obţinut un produs minunat”, spune Cristina Scabbia despre noile piese care vor fi ascultate în premieră la Tuborg Green Fest powered by Rock The City.

Guns pregăteşte un recital de două ore şi jumătate

Ultima zi a festivalului cu headliner Guns N’Roses va fi una cu accente mai slow. Show-ul trupei lui Axl Rose, prezentă pentru a doua oară în România, se anunţă a fi unul de zile mari, mai ales că va dura aproape două ore şi jumătate. Cei care îşi aduc aminte cu nostalgie de prima parte a anilor ’90 se pot aştepta la multe surprize, mai ales că repertoriul include piese care nu au fost cântate până acum  live.

Deosebit de interesantăse anunţă şi concertul celor de la  Evanescence, trupa care şi-a lansat la nivel naţional primul album, „Fallen”,  abia în 2003, material vândut insă în peste 17 milioane de exemplare care le-a adus două premii Grammy. 

La Rock the City unde vor susţine primul lor concert în România, pe lângă piesele care i-au menţinut în atenţia publicului în ultimul deceniu, rockerii americani vor prezenta fanilor şi piese de pe noul album, „Evanescence”, lansat anul trecut.

Bilete şi abonamente, la vânzare

Iniţial, organizatorii anunţa-seră că nu vor distribui bilete pentru fiecare zi de festival şi că accesul va fi permis doar pe bază de abonamente.

Ulterior, aceştia au revenit asupra deciziei şi au introdus tichete zilnice ale căror preţuri variază astfel: în ziua 1, la Normal Circle, un bilet costă 70 lei, iar la Golden Circle – 90 lei, în ziua 2 la Normal Circle, un bilet costă 140 lei, iar la Golden Circle – 190 lei, iar in ultima zi, un tichet la Normal Circle costă 160 lei, iar la Golden Circle – 230 lei.

Preţurile abonamentelor vor fi de 180 lei la Normal Circle, de 270 lei la Golden Circle, iar la VIP un abonament va costa 450 lei. 

Program ROCK the CITY

Vineri – 29 iunie

OldGreen, Luna Amara, Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte, Heaven Shall Burn;

Sambata – 30 iunie

Saxon, Lacuna Coil, Soulfly, Black Label Society, Godsmack, Machine Head;

Duminica – 1 iulie

Sweet Savage, Ugly Kid Joe, Within Temptation, The Cult, Evanescence, Guns N’Roses.

Accesul publicului se va face in prima zi de la ora 13.00, iar in celelalte două zile va fi permis de la ora 12.00. Concertele vor incepe in ziua de debut la ora 15.00, iar in zilele următoare la 13.00.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă