15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalGermania și Franța sprijină taxa digitală pentru giganții internetului

Germania și Franța sprijină taxa digitală pentru giganții internetului

Propunerea dezbătută în prezent a fost prezentată în luna martie de Comisia Europeană şi vizează în principal giganţii americani ai Internetului: Google, Apple, Facebook şi Amazon, reuniţi sub acronimul GAFA. Propunerea vizează introducerea rapidă a unei taxe e 3% pe veniturile generate de aceste companii din anumite activităţi (publicitate sau revânzarea datelor personale), până când va fi negociată o soluţie la scară mondială în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). “Dacă negocierile continuă aşa cum s-au derulat până acum, vom discuta şi peste 100 de ani. De acea sprijin modelul francez şi vreau ca sumele rezultate să ajungă la UE”, a declarat Olaf Scholz pentru Der Spiegel.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat şi el luni că au fost făcute progrese şi că sunt aproape de un acord.

Pentru a fi introdusă noua taxă digitală are nevoie de sprijinul tuturor statelor membre UE. Cu toate acestea, în rândul statelor membre UE există însă dezacorduri cu privire la taxa propusă de Comisia Europeană pentru giganţii Internetului. Unele state membre UE se opun acestui proiect, în special Irlanda, unde mai mulţi giganţi din domeniul internetului şi-au înfiinţat cartierul general european.

Scholz a mai spus că UE ar trebui să facă progrese cu un nivel minim al taxei pe companii şi pe taxarea efectivă a companiilor digitale începând din luna ianuarie 2021, dacă statele nu vor reuşi să ajungă la un acord internaţional cu privire la evitarea platei taxei. “În principiu, suntem de acord cu prietenii noştri francezi cu privire la o astfel de strategie în doi paşi”, a spus Scholz.

Cele mai citite

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă