16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalFuga din Dubai a prințesei Haya – un nou scandal zguduie Orientul...

Fuga din Dubai a prințesei Haya – un nou scandal zguduie Orientul Mijlociu

Prințesa Haya Bint al-Hussein, fiica defunctului rege Hussein al Iordaniei, care nu a mai fost văzută din februarie, a cerut imediat azil și a solicitat divorțul. Situația a declanșat o criză diplomatică între Germania și Emiratele Arabe Unite, unde șeicul este vicepreședinte și ministru, precum și liderul orașului Dubai. El a cerut autorităților de la Berlin retrimiterea în Emirate a prințesei Haya (45 de ani), a fiului său Zayed (7 ani) și a fiicei sale Al Jalila (11 ani), dar autoritățile germane au refuzat și cei trei refugiați sunt protejați de forțele de securitate. Recent, prințesa Haya le-a declarat prietenilor că a ales să fugă în Germania pentru că nu are încredere în autoritățile britanice că nu o vor trimite înapoi în Emirate.

Guvernul britanic face obiectul presiunilor pentru a obține revenirea prințesei Haya. Tribunale din Londra au lansat o bătălie judiciară între doi dintre cei mai celebri membri ai familiilor regale din Orientul Mijlociu, „The Sun“ precizând că prințesa Haya și șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum sunt separați și în prezent sunt angajați într-un diferend formal în fața Înaltei Curți.

Familia regală din Emirate este deja în lumina reflectoarelor după cazul prințesei Latifa, fiica șeicului Mohammed, care reușise să fugă din Dubai, fiind ulterior recuperată din largul coastelor indiene de un comando și trimisă cu forța înapoi acasă.

Prințesa Haya este apropiată de familia regală britanică și deține o locuință de 85 milioane lire sterline în apropiere de Palatul Kensington. Ea s-a căsătorit cu miliardarul Mohammed bin Rashid al-Maktoum în 2004 și este a șasea soție, potrivit presei. Prințesa a fost educată în școli private din Marea Britanie, studiind filosofie, politică și economie la Oxford. A ocupat un loc în Comitetul Internațional Olimpic și a fost ambasadoare a programului alimentar mondial al ONU.

Cereri adresate Marii Britanii privind retrimiterea prințesei în Emirate au fost făcute pe canale private din Dubai, aceasta fiind îngrijorată pentru securitatea personală în regat. Foreign Office a precizat că afacerea este considerată un diferend privat.

Cele mai citite

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă