Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Franţa: Prejudiciu de 2 milioane de euro după un jaf la castelul Vaux-le-Vicomte

Proprietarii castelului Vaux-le-Vicomte au fost sechestraţi noaptea de nişte hoţi care au plecat cu o pradă estimată la 2 milioane de euro, conform AFP

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 19.09.2019 - 21:12

Faptele s-au petrecut cu puţin timp înainte de ivirea zorilor, a precizat parchetul. Proprietarii castelului datând din secolul XVII au fost imobilizaţi, a menţionat o sursă din poliţie, dar nu au fost răniţi. Parchetul a încredinţat ancheta poliţiei judiciare din Versailles.

Cea mai mare proprietate privată înregistrată în Franţa, cu un domeniu de 500 de hectare, castelul Vaux-le-Vicomte primeşte în fiecare an circa 250.000 de vizitatori.

Capodopera arhitecturală construită între 1656 şi 1661 la circa 60 km sud-est de Paris i-a atras proprietarului său din acea vreme, Nicolas Fouquet, invidia regelui Ludovic al XIV-lea, care l-a trimis la închisoare pe viaţă.

Legenda spune că regele a ordonat arestarea sa după o petrecere somptuoasă dată în onoarea curţii, cu arteziene, focuri de artificii, un impresionant bufet pentru peste 1000 de participanţi şi spectacole de înaltă clasă, care l-au "orbit" pe suveran.

După întemniţarea lui Fouquet, monarhul i-a confiscat castelul şi cele mai frumoase obiecte din interior au fost transferate la Luvru şi Versailles.

Comentarii

loading...