20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalFranţa: Atacatorul de la prefectura poliţiei din Paris se convertise la islam

Franţa: Atacatorul de la prefectura poliţiei din Paris se convertise la islam

Născut în Martinica (Antilele franceze), acest agent administrativ de 45 de ani era informatician la Direcţia de informaţii a prefecturii poliţiei din Paris şi suferea de surditate.

Agresiunea s-a produs chiar în interiorul acestui loc emblematic care regrupează mai multe mari direcţii ale poliţiei pariziene, situat în centrul istoric al capitalei franceze, în apropierea catedralei Notre-Dame.

El a înjunghiat mai întâi cu un cuţit de bucătărie trei persoane care se aflau în birourile serviciului său, iar apoi a lovit mortal o funcţionară administrativă pe o scară.

În curtea clădirii, un poliţist i-a ordonat să lase cuţitul, făcând ulterior uz de armă. Atins la cap, atacatorul a fost ucis.

“Era o persoană obişnuită, cineva foarte calm. Îl vedeam mergând la moschee, dar avea o conduită normală”, a relatat pentru AFP o vecină. Potrivit localnicilor, el avea doi copii, de nouă şi trei ani.

Acest funcţionar “nu prezentase niciodată abateri comportamentale”, nici “cel mai mic semn de alertă”, a declarat ministrul francez de interne, Christophe Castaner.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a calificat joi drept o “adevărată dramă” moartea celor patru funcţionari ucişi în miezul zilei de un coleg la prefectura poliţiei din Paris.

Şeful statului s-a deplasat la faţa locului pentru “a-şi exprima sprijinul şi solidaritatea cu întregul personal”, potrivit Palatului Elysee. “Ei sunt în stare de şoc, este unul dintre colegii lor care a ucis alţi patru”, a comentat Emmanuel Macron în cursul serii, în timpul unei deplasări la Rodez (sud).

Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă