Deşi a trecut aproape o lună de la spectacolul de excepţie The Wall, amintirea sa ne stăruie încă în memorie. În mod cert succesul se datorează nu numai celebrelor piese muzicale, a interpretărilor, a sonorizării excelente şi a faptului că generaţii întregi se simt ataşate de simbolurile şi idealurile exprimate.
Spectacolul foloseşte alături de suprapunerea imaginilor video cu cele live, culori, forme, modele şi mixaje, practic toate ideile şi soluţiile de design care reprezintă tendinţele actuale, în special cele avangardiste.
Printre acestea putem menţiona culorile puternice precum şi cele în tonuri pastelate, contrastele şi accentele, stilul vintage şi retro (numeroase imagini alb-negru inclusiv cele de film vechi), liniile şi alte forme geometrice, formele organice, stilul grafitti, psihedelia.
Culoarea de bază este roşul (inspiraţie după romanul Pink Floyd in Red?), în două ipostaze, sângeriu (revoluţie) şi ars de soare, folosindu-se însă şi albastru, verde, galben, roz, violet. Pentru sugerarea unei atmosfere grele, apăsătoare, industriale a fost utilizată o culoare deasemenea la modă, şi anume gri antracit, imensul zid fiind exemplul cel mai elocvent. De altfel, punerea zidului faţă în faţă cu Casa Poporului (şi aceasta un adevărat simbol) a realizat un décor perfect spectacolului).
Un interior “încălzit” de o lumină galbenă – mică fereastră deschisă pe fondul nemărginit al zidului, este un contrast de mare efect. Dar poate cele mai de efect sunt imaginile-tablou, adevărate opere de artă. Rămân astfel de neuitat, printre multe altele, imaginea simbolurilor retrograde care cad în tomberonul istoriei, a prăbuşirii zidului, mersul victorios al lui Roger Waters, David care a învins Goliath (Zidul).
