16.4 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăInternaționalElan Schwartzenberg, către angajaţii Realitatea TV: "Cine se asociază cu Ghiţă se...

Elan Schwartzenberg, către angajaţii Realitatea TV: “Cine se asociază cu Ghiţă se implică în infracţiuni”

Patronul Realitatea Media, Elan Schwartzenberg, continuă conflictul de la distanţă cu omul de afaceri Sebastian Ghiţă, care susţine că este încă administratorul companiei chiar dacă Schwartzenberg a denunţat contractul, informează Pagina de Media.

“Am cumpărat un autobuz şi mă uit siderat cum fostul şofer (dat deja afară) încearcă să fugă cu tot cu autobuz, cu pasageri cu tot şi cu bagajele tuturor şi cu banii încasaţi pe bilete fără să înţeleagă că urmează un final dezastruos”, spune Elan Schwartzenberg într-un mesaj trimis angajaţilor Realitatea.

În acelalşi mesaj, patronul Realitatea Media spune că noul sediu al televiziunii va fi gata la 1 noiembrie. De asemenea, el îşi asigură angajaţii că le va plăti salariile pe 15 octombrie.

Totuşi, Schartzenberg îi ameninţă pe angajaţii care ar dori să se asocieze cu Sebastian Ghiţă. Întregul mesaj arată în felul următor:

“Eu finalizez in 3 saptamani noul sediu la Willbrook de unde, incepand cu 1 noiembrie, vom emite cu sigla Realitatea din studiouri noi si cu echipamente noi.

Avocatii mei depun multiple plangeri penale la adresa lui Sebi (n.r. Sebastian Ghiţă).

Administratorul Judiciar asistat de justitie si de politie va prelua foarte curand controlul normal si legal asupra sediului din Casa Presei pentru ca aceasta stare de captivitate poate functiona doar in mintea lui Sebi.

Unicul si fragilul fir care-l desparte pe Sebi de cosul de gunoi al istoriei este contractul pe spatiu, ilegal facut si pentru care exista o plangere penala, pentru ca in rest, azi, nu mai are nici un drept managerial, administrativ cat despre proprietate nu mai spun…asa ca va rog respectuos sa nu credeti nici una din multiplele lui povesti nemuritoare.

Concluzii:

1. Va garantez personal plata salariilor pe 15 octombrie (desi banii munciti de voi si incasati din publicitatea lunii septembrie s-au dus deja in contul Asesoft).

2. Va rog pe toti sa rezistati cu stoicism pana reuseste justitia sa intre in actualul sediu sau in cel mai rau caz pana la 1 noiembrie cand va astept in noul sediu Willbrook.

3. Oricare dintre voi se asociaza in orice fel direct sau indirect cu Sebi si tentativa lui de furt al Realitatii se implica automat in multiple infractiuni civile sau penale.

4. Nu recomand nimanui sa-si dea demisia si va informez ca nimeni nu va poate obliga sa faceti acest lucru”

Cele mai citite

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...
Ultima oră
Pe aceeași temă