17.7 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăInternaționalUn document care arată posibila implicare a saudiților în atacul din 11...

Un document care arată posibila implicare a saudiților în atacul din 11 septembrie 2001 a fost desecretizat

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA a declasificat, sâmbătă noapte, în urma presiunilor făcute de rudele victimelor, un document care face parte din ancheta sa privind posibila implicare a guvernului saudit în atacul din 11 septembrie 2001.

Documentul, care datează din 2016, descrie contactele pe care teroriştii le-au avut cu persoane saudite din Statele Unite, dar nu oferă dovezi clare ale unei posibile implicări a guvernului din Arabia Saudită în planul atentatului asupra ţării, potrivit rtve.es, preluată de news.ro.

Raportul de 16 pagini, cu mai multe secţiuni cenzurate, a fost declasificat ca parte a unui ordin semnat de preşedintele american, Joe Biden, de a fi publicate documente ţinute secret până acum referitoare la investigaţia finalizată de FBI legat de atacurile din urmă cu două decenii.

Acea anchetă s-a centrat pe presupusul sprijin logistic care ar fi putut fi oferit teroriştilor de un angajat al consulatului saudit din Los Angeles, Fahad al Thumairy, şi de un bănuit spion al regatului arab din acelaşi oraş, Omar al Bayumi.

Documentul desecretizat asigură că Al Bayumi a oferit „asistenţă de călătorie, cazare şi finanţare” pentru doi dintre teroriştii implicaţi în atentate, Nawaf al Hazmi şi Khalid al Mihdhar.

Alte rapoarte declasificate în ultimii ani au detaliat deja aceste contacte şi asistenţa lui Al Bayumi, care, după atentate, a fost reţinut în Marea Britanie şi a fost unul dintre protagoniştii investigaţiei oficiale condusă de o comisie a Congresului.

Citește și: Sute de membri ai crimei organizate au fost arestați în întreaga lume, într-o operațiune a FBI

Cele mai citite

Real Madrid ia în calcul o despărțire importantă! Tchouameni poate pleca pentru transferul lui Rodri

Real Madrid ar putea renunța la Aurélien Tchouaméni pentru a obține fondurile necesare unui posibil transfer al lui Rodri.Real Madrid analizează posibilitatea de a-l...

Nicușor Dan: România și India își propun dublarea schimburilor comerciale

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la evenimentul „Romania India Business Forum”, că India este al treilea partener economic al României din zona Indo-Pacific,...

Concurența din China zguduie Volkswagen: profit în scădere cu 33% și restructurări istorice în pregătire

Grupul auto german Volkswagen a anunțat vineri că profitul său net a scăzut cu aproape o treime în al doilea trimestru al anului, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă