14.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăSocialEvenimentUnde se află România în topul corupției din Europa. Raportul care schimbă...

Unde se află România în topul corupției din Europa. Raportul care schimbă percepția

România nu ocupă un loc în primele trei poziții ale clasamentului european privind corupția în sectorul public, potrivit ediției 2025 a Rule of Law Index, realizată de World Justice Project (WJP). Țara noastră a urcat un loc față de anul trecut și se află acum pe locul patru în rândul statelor europene cu cele mai slabe rezultate la capitolul absența corupției.

În cadrul indicatorului „Absence of Corruption”, România a obținut un scor de 0,53, clasându-se pe locul 57 din 143 de state analizate la nivel mondial.

În regiunea care include statele din Uniunea Europeană, EFTA și America de Nord, România ocupă locul 28 din 31, iar în categoria statelor cu venituri ridicate se situează pe locul 44 din 51.

Integritatea parlamentarilor, punctul cel mai slab

Raportul evaluează trei forme principale de corupție: mita, influența nejustificată exercitată de interese publice sau private și deturnarea fondurilor publice, analizând activitatea oficialilor din executiv, legislativ, justiție, poliție și armată.

Cel mai slab rezultat al României este înregistrat în ceea ce privește integritatea membrilor legislativului, unde țara obține un scor de doar 0,25, unul dintre cele mai reduse dintre toți subindicatorii analizați.

În schimb, cele mai bune rezultate sunt consemnate pentru sistemul judiciar, cu un scor de 0,71, și pentru poliție și armată, care au obținut 0,69.

VEZI ȘI – Admiterea la facultate a început cu o concurență ridicată la unele specializări. Programele fără candidați dispar din oferta universităților

Bulgaria, Ungaria și Slovacia conduc clasamentul european

Potrivit Rule of Law Index 2025, cele mai slabe performanțe din Europa la capitolul absența corupției în sectorul public sunt înregistrate de:

  1. Bulgaria
  2. Ungaria
  3. Slovacia

În primele zece poziții ale clasamentului se regăsesc și Grecia, Croația și Italia.

La polul opus, țările cu cele mai bune rezultate în ceea ce privește integritatea sectorului public sunt Danemarca, Norvegia și Suedia, care continuă să ocupe primele locuri în clasamentul realizat de World Justice Project.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Două modele avansate ale OpenAI au dezactivat sistemele de siguranță în timpul unor sarcini de programare

OpenAI a dezvăluit că agenți bazați pe două dintre cele mai puternice modele ale sale de inteligență artificială au dezactivat mecanisme de monitorizare a...

Barcelona primește o nouă lovitură după eșecul cu PSG! Dani Olmo riscă să lipsească până în decembrie

Barcelona a suferit prima înfrângere a sezonului, scor 2-4 cu PSG, în Liga Campionilor, iar Dani Olmo s-a accidentat în prima repriză și riscă...

Vremea se schimbă în România: ploi în aproape toată țara și rafale de vânt de peste 80 km/h

Meteorologii anunță o perioadă cu vânt intens și precipitații în mai multe regiuni ale țării, începând de miercuri, 21 octombrie.Joi, 22 octombrie, ploile se...
Ultima oră
Pe aceeași temă