20 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăInternaționalDeputații conservatori „rebeli“ au fost excluși din partid

Deputații conservatori „rebeli“ au fost excluși din partid

Deși a pledat timp de două ore încercând să convingă  „rebelii”,  328 de deputați au votat în favoarea moțiunii și 301 contra, un eșec pentru Boris Johnson, textul obținând susținerea deputaților opoziției, dar și a 21 de conservatori ostili unei ieșiri din Uniune fără acord. Rebelii au fost excluși din partidul conservator, așa cum a promis anterior premierul. Înaintea votului, conservatorul Phillip Lee a trecut pe banca opoziției liberal-democrate, ceea ce l-a costat pe Boris Johnson majoritatea absolută. Un simbol pentru șeful Guvernului, care dispunea până atunci de o majoritate asigurată doar de un singur vot și se baza pe cei zece deputați unioniști irlandezi ai DUP, aliați cu conservatorii. Johnson a anunțat depunerea în Parlament a unei moțiuni asupra alegerilor anticipate.

Cele mai citite

Navă comercială turcească, lovită de rachete în Marea Neagră. Cinci membri ai echipajului au murit

Autoritățile ucrainene acuză Rusia că a atacat o navă civilă care transporta cereale, incident soldat cu mai multe victime și dispăruțiO navă comercială operată...
Ultima oră
Pe aceeași temă