Democrats Abroad: Atacul asupra Capitoliului a fost cel mai periculos moment din istoria SUA

"Atacul asupra Capitolului din după-amiaza zilei de 6 ianuarie este, probabil, cel mai periculos moment din istoria Statelor Unite de după Războiul Civil", subliniază un comunicat de presă transmis de Democrats Abroad.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 07.01.2021 - 12:18

"Atacul asupra Capitolului din după-amiaza zilei de 6 ianuarie este, probabil, cel mai periculos moment din istoria Statelor Unite de după Războiul Civil", subliniază un comunicat de presă transmis, joi, de organizația Democrats Abroad.

"Această încercare menită să întrerupă procedura de ratificare a alegerilor de către Congresul american este punctul culminant al anilor în care Donald Trump și suporterii săi republicani au promovat supremația rasei albe și dezbinarea rasială, alimentându-i cu minciuni și falsitate, și pregătindu-i pentru violență.

Democrats Abroad susține dreptul tuturor americanilor, inclusiv a manifestanților pro-Trump, de a-și exprima punctul de vedere, dar cere urmărirea penală până la capăt a celor care ar folosi forța pentru a răsturna guvernul ales. Protestele ilegale care folosesc violența și vandalismul trebuie tratate ca atare. Culoarea pielii nu trebuie să le permită să scape fără consecințe. Nedreptatea rasială ce reiese din aceste evenimente este evidentă.

Suntem recunoscători Reprezentanților și Senatorilor noștri care, așa cum a spus senatorul Amy Klobuchar (MN), au fost deciși să se reunească și să termine procesul început de Congres pe 6 ianuarie. Anarhia nu va triumfa, ci democrația", precizează comunicatul de presă.

Radu Florescu, Preşedintele comitetului de țară Democrats Abroad România, a declarat: "Ceea ce a avut loc ieri la Washington este o pată pe imaginea Statelor Unite, atât acasă, cât și în străinătate. Falsitatea și minciunile perpetuate de administrația Trump au culminat cu o violență fără precedent în istoria națiunii noastre, pe Capitol Hill. În ciuda acestor acte de violență, țara noastră va reveni sub o nouă conducere care va lucra pentru a uni națiunea noastră și a-i aduce pe aliații noștri împreună. După procesul de ratificare de către Congres, așteptăm cu speranță instalarea administrației Biden și un nou început pentru America”.

Despre Democrats Abroad

Democrats Abroad este aripa oficială a Partidului Democrat pentru milioanele de americani care trăiesc în afara Statelor Unite ale Americii. Activitatea organizaţiei urmăreşte să ofere diasporei o voce democratică în guvern şi să sprijine victoria candidaţilor democrați prin mobilizarea la vot.

Organizația este formată din 42 de comitete naționale în Europa, continentele americane, Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Aceste comitete naționale informează diaspora americană în legătură cu drepturile pe care le are și o ajută să participe la procesul politic american.

Membrii Democrats Abroad trăiesc în peste 190 de țări din întreaga lume, inclusiv România, și votează în toate statele și districtele americane.

Democrats Abroad are statut de partid de „stat” în Comitetul National Democratic (Democratic National Committee – the DNC) și este reprezentat în DNC de opt membri cu drept de vot, precum și în cadrul Convenției Naționale Democrate care are loc la fiecare patru ani. 

Comentarii