19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaO fetiță de doar 10 ani din Kiev ajută forțele armate ale...

O fetiță de doar 10 ani din Kiev ajută forțele armate ale țării jucând dame

O fetiță de 10 ani din Kiev a strâns peste 20 de mii de grivne ucrainene (aproape 700 de euro) pentru forțele armate ale țării, jucând dame cu oamenii din Kiev, transmite Sky News.

Valeria Yejova, prezentată ca fiind campioană mondială la dame la această vârstă. a început să strângă bani la începutul acestei luni pentru fundația prezentatorului ucrainean Serhiy Prytula, care contribuie la furnizarea de ajutor militar pentru armata Ucrainei.

Prytula a scris pe Twitter: „Cu o astfel de generație viitoare, suntem invincibili!”

Pentru a strânge fonduri, fetița i-a invitat pe cei care doresc să joace dame cu ea să facă o donație. În 9 zile, ea a strâns 21 de mii de grivne.

O fetiță din Kiev ajută forțele armate ale Ucrainei jucând dame, cei care au jucat cu ea pierzând de fiecare dată

Fata a transferat personal toate câștigurile pentru a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei, spune Serhiy Prytula, citat de publicația ucraineană Pravda.

„ Toți cei care au jucat cu Valeria au pierdut. Valeria este campioană mondială la dame. Și sponsorul fundației noastre” a adăugat Prytula pe Facebook, potrivit g4media.ro.

Valeria joacă dame de 4 ani.

Potrivit fetei, în prima zi a câștigat 1.200 de grivne, iar ulterior suma a ajuns la 4.000 de grivne pe zi.

Cea mai mare donație a fost de 50 de dolari – un străin care a jucat doar un singur joc.

„Și mai era o femeie cu care nu am jucat. A pus 1.000 de grivne și a fugit. Nici măcar nu am avut timp să-i mulțumesc”, a povestit fetița.

Pe parcursul celor 9 zile de turnee de stradă, Valeria a remizat doar în două partide. Adversarul ei a fost un bărbat de vârstă mijlocie, care este candidat la titlul de maestru al sportului la dame.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...
Ultima oră
Pe aceeași temă