20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalCe premiere pregătesc marile teatre din ţară

Ce premiere pregătesc marile teatre din ţară

Cu salariile micşorate cu 25%, cu birurile mărite pe drepturile de autor, cu concedieri forţate, teatrele patriei se pregătesc totuşi pentru o nouă stagiune.

„Vestea bună este că încercăm să func­ţionăm în mod normal. Ves­­tea proastă este că va trebui să economisim de pe unde putem,” a declarat pentru România Liberă Mircea Diaconu, directorul Teatrului Nottara din Capitală. „Mai cârpim un decor, mai tăiem banii de producţii şi facem spectacole mai micuţe, asta pentru că fondurile pe proiecte s-au micşorat drastic. Asta e, nu avem ce face. Încercăm să ne adaptăm vre­murilor”, a mai spus actorul-senator. 

Teatrul Nottara va prezenta pe 29 şi 30 septembrie premiera spectacolului „True West” de Sam Shepard, în regia tânărului Alexandru Mâzgăreanu. Iar a doua zi, pe 1 octombrie, va fi premiera „Clipe de viaţă”, pe un text de William Saroyan, în regia lui Cristian Dumitru. Tot în această toamnă va începe repetiţiile Theodor Cristian Popescu. El a ales să pună în scenă textul „Metoda”, al ca­talanului Jordi Galceron, în care un concurs de ocupare a unui post de manager se transformă într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. „Trei bărbaţi şi o femeie sunt închişi într-o cameră şi lucrurile încep să funcţioneze pe principiul cel mai tare câştigă”, a explicat regizorul.

„Una e să tai banii de mopuri de pe la vreo vamă şi alta e să reduci banii teatrelor”

Teatrul Bulandra supra­vie­ţu­ieşte, pare-se, cu succes şo­cului cauzat de măsurile de aus­te­ritate. „Pe lângă tăierile din salarii, teatrelor, ca de altfel, tuturor instituţiilor bugetare, li s-au tăiat şi 20% din bugete, care reprezintă, cică, reduceri din cheltuielile administrative.  Asta ne afectează teribil, pentru că una e să  tai banii de mopuri de pe la vreo vamă şi alta e să reduci banii de producţii ai teatrelor”, s-a plâns Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra. Cu toate acestea, premierele vor fi mai numeroase decât în anii trecuţi.  Stagiunea se deschide pe 25 septembrie cu premiera „Artă” de Yasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu. În repetiţii mai sunt Alexandru Berceanu cu montarea „Top Girls” şi Ducu Darie, care continuă pro­iec­tul „Din însemnările unui ne­cu­noscut” după Dostoievski, început de regretatul Ion Cojar. „Premiera o vom scoate probabil în noiembrie pentru că între timp plecăm în turneu în China, la expoziţia mondială, cu un spectacol de teatru-dans, în regia mea şi în coregrafia lui Cosmin Manolescu”, a adăugat Ducu Darie. La Bulandra va reveni în forţă Andrei Şerban, care, după inedita sa „lectură” a „Regelui Lear”, cu o distribuţie exclusiv feminină, va monta de data aceasta „Ivanov” de Cehov. Felix Alexa îşi va relua şi el colaborarea mai veche cu Teatrul Bulandra, cu un text al israelianului Hanoch Levin, „Meşteşugul vieţii”, cu Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru şi Dan Aştilean, pe muzica Adei Milea. Ca informaţie utilă putem adăuga faptul că spectatorii îşi vor putea cumpăra de-acum bilete la spectacolele Teatrului Bulandra şi de pe internet, având chiar posibilitatea să-şi alea­gă locurile pe care le doresc.

Un dineu cu proşti, un spital spe­cial şi un azil de bătrâni la TNB

Naţionalul, dacă tot nu va intra clădirea în reparaţii în această toamnă, cum era stabilit, va scoate producţie după producţie. Reprezentaţiile se vor relua cu cele două montări care au avut premiera pe final de stagiune 2009/2010: deja celebra „Livadă de vişini”, în regia lui Felix Alexa, avându-i drept capete de afiş pe Marius Manole şi Maia Morgenstern  (primele spectacole vor fi pe 18 şi 19 septembrie), şi „S-a sfârşit cum a-nceput”, în regia lui Horaţiu Mălăele. Prima premieră a stagiunii va fi montarea lui Ştefan Iordănescu, „Spitalul special”, de Iosif Naghiu. Ion Caramitru, regizorul, repetă intens la Sala Mare „Dineu cu proşti”, care va fi cea de-a doua premieră a TNB. Theodor Cristian Popescu va veni în această toamnă şi la Naţional, unde va monta, în premieră pe ţară, textul „Jumătate de viaţă”, al canadianului John Mighton. „Este un text excelent, scris de un matematician din Toronto, despre valoarea vieţii şi bătrâneţe. Acţiunea se petrece într-un azil de bătrâni în care se reîntâlnesc un bărbat şi o femeie, uşor atinşi de Alzheimer, care s-au iubit în tinereţe. Ei şi-au pierdut jumătate de viaţă, după cum o spune chiar titlul, sa­cri­ficându-se pe altarul familiei şi al datoriei faţă de ceilalţi. Acum, la bătrâneţe, când ar putea în sfârşit să-şi trăiască povestea de dragoste, toată lumea îi tratează ca pe nişte copii fără minte şi fără drepturi şi-i trimite la culcare în camerele lor”, a povestit pentru România liberă regizorul, care este, alături de Cristina Toma, şi traducătorul piesei. În rolurile principale îi veţi revedea pe Ileana Stana Ionescu şi Mircea Albulescu.

În premieră absolută, la Teatrul Naţional din Bucureşti va monta regizorul Radu Afrim. El va pune în scenă, aşa cum ne-a obişnuit, un text contemporan: ”Avalanşa”, piesa regizorului turc Tuncer Cucenoglu. Cu această ocazie, spectatorii îl vor putea vedea din nou jucând pe Marius Manole.

Se deschid săli de teatru noi în Bucureşti

Teatrul Odeon este din această toamnă mai bogat cu o sală, cea din subsolul clădirii, care va purta, firesc, numele „Sub Odeon”. Panglica noului spaţiu va fi tăiată pe 23 septembrie, o dată cu premiera „Blifat” de Ga­briel Pintilei, regia Alexandru Mihail. Dragoş Galgoţiu va re­peta cam până prin decembrie la un nou spectacol monumental (cei care au văzut „Epopeea lui Ghilgamesh” ştiu la ce facem referire), „Viaţa e vis” de Cal­de­ron de la Barca. La Teatrul Mic, Claudiu Goga deschide stagiu­nea la început de octombrie cu „Băieţii de aur”, avându-i în dis­tribuţie pe Dan Condurache şi Mihai Dinvale, iar la Foarte Mic, Arcadie Rusu, cu „Crazy Stories in the City”. Comedia va ridica cortina în octombrie cu un spectacol ce va fi probabil best-seller, „Cui i-e frică de Vir­gi­nia Woolf”, în regia lui Gelu Col­ceag, avându-i în prim plan pe Emilia Popescu şi Ştefan Bă­nică Jr. Teatrul de Comedie va beneficia în curând şi de un nou spaţiu de joc, făcut cadou de Romexpo. Unul dintre pavilioa­nele complexului va deveni sală de teatru. Aceasta va fi des­chi­să pentru prima oară cu oca­zia premierei „Femeia care şi-a pier­dut jartiera”, în regia lui Silviu Purcărete, cu Horaţiu Mălăele, Dorina Chiriac şi George Mihăiţă. 

Rodrigo Garcia: „Aveţi grijă să nu răniţi animăluţele, să nu le loviţi şi să nu le călcaţi pe lăbuţe!”

Provincia e pusă, ca de fiecare dată, pe fapte mari. La Teatrul Naţional din Timişoara este aşteptată premiera celui mai controversat regizor european al momentului: spaniolul Rodrigo Garcia, care a oripilat asociaţiile de protecţia animalelor făcând disecţii pe viu pe scenă (tatăl său e măcelar, iar el are o companie de teatru care se cheamă cum altfel  dacă nu „Măcelăria”). Ion Rizea, director adjunct al Naţionalului timişorean şi actor în spectacolul lui Garcia, spectacol care nu are încă un nume, s-a transformat în avocatul pro bono al regizorului său: „Să ştii că nu e nimic ade­vă­rat în zvonurile despre cruzimea lui Rodrigo faţă de animale. Lucrăm şi noi cu hamsteri şi cu iepuri şi mereu ne spune: «aveţi grijă să nu răniţi animăluţele, să nu le loviţi şi să nu le călcaţi pe lăbuţe»”.

Afrim trimite mesaje din spaţiu

Naţionalul din Cluj deschide stagiunea pe 2 octombrie cu o premieră ce poartă semnătura celui mai pe val regizor român, Radu Afrim: „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică”. Montarea marchează şi prima colaborare dintre regizorul Radu Afrim şi scenografa Adriana Grand. Aceasta lucrează în continuare cu tovarăşul de muncă şi viaţă, directorul de scenă Victor Ioan Frunză, la două spectacole ce vor deschide stagiunea Teatrului Naţional din Târgu Mureş: „Iunie”, de Zoltan Egressy, şi „Viaţa lui Helge” de Sibyle Berg. Cea mai titrată trupă maghiară, cea din Cluj, va bate gongul pe 22 septembrie, când va avea loc premiera montării „Măsură pentru măsură” de Shakespeare, ce poartă semnătura unuia dintre cele mai grele nume ale regiei europene de teatru, cea a lui Matthias Langhoff.

Cele mai citite

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Klaus Iohannis merge în America unde va primi premiul Distinguished International Leadership Award

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Președintele...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă