15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInternaționalCazul Amy Winehouse: Poţi muri dacă nu bei?

Cazul Amy Winehouse: Poţi muri dacă nu bei?

După ce părinţii cântăreţei Amy Winehouse au sugerat că fiica lor ar fi putut muri pentru că a încetat brusc să mai consume alcool, specialiştii au luat în calcul această teorie şi au încercat să răspundă la întrebarea: poţi muri dacă nu bei?

Sevrajul alcoolic apare atunci când o persoană întrerupe brusc consumul de alcool după o perioadă lungă de dependenţă, în care acestea au consumat alcool în cantităţi mari. În cele mai multe cazuri, simptomele nu sunt severe şi se manifestă prin transpiraţii, tremur al mâinilor şi greaţă. În cazurile mai grave poate fi afectat sistemul nervos. Asta deoarece în timp, creierul îşi adaptează producţia de substanţe chimice pentru a compensa efectele alcoolului. Atunci când cineva renunţă brusc la consumul de alcool, acest gest îi poate fi fatal.

Unul dintre cele mai grave efecte ale sevrajului este cunoscut ca „delirium tremens” şi apare la una din 20 de persoane: în acest caz, creierul nu este capabil să regleze producţia de substanţe chimice, fapt ce cauzează o stare de confuzie emporară şi duce la modificări asupra modului în care creierul controlează procesele de circulaţie şi respiraţie. Semnele vitale ale organismului se pot schimba imprevizibil şi există chiar riscul de atac de cord, accident vascular cerebral sau deces, potrivit sfatulmedicului.ro.

Amy Winehouse a fost găsită moartă în locuinţa sa din Londra în data de 23 iulie, de unul dintre bodyguarzii săi. Cântăreaţa se lupta de mai multă vreme cu dependenţa de alcool şi droguri.

Familia ei este convinsă că decesul a survenit în urma renunţării bruşte la alcool, fapt ce a produs un „şoc letal” pentru organism. Apropiaţii ei, citaţi de cotidianul britanic The Sun, sunt de părere că Winehouse a murit după ce a ignorat sfatul medicilor de a renunţa treptat la băutură, reducând de la o zi la alta cantitatea de alcool consumată.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă