21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalAvertisment dat de Banca Angliei: Riscurile unui Brexit "No-Deal"

Avertisment dat de Banca Angliei: Riscurile unui Brexit “No-Deal”

“Există riscuri semnificative în eventualitatea lipsei unui acord după Brexit. Când există schimbări majore, este bine întotdeauna să fie o perioadă de tranziţie”, a declarat Mark Carney.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul lui Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să aibă loc imediat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul lui Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.

Propunerea este contestată de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

Boris Johnson pare să fie cel mai probabil candidat în a-i lua locul lui May. Fostul primar al Londrei a spus că el este gata să scoată Mare Britanie din UE “cu sau fără niciun acord”.

Cele mai citite

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...
Ultima oră
Pe aceeași temă