11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalAmple manifestaţii în Alabama împotriva interzicerii avortului

Ample manifestaţii în Alabama împotriva interzicerii avortului

La Montgomery, capitala Alabama, s-au adunat 500 de apărători ai dreptului la avort. Alte aproximativ 3.000 de persoane au manifestat la Birmingham, Mobile, Huntsville şi Anniston, potrivit media locale.

La Montgomery, mai mute pancarte proclamau “corpul său, alegerea sa”.

“Dacă această lege ar fi fost în vigoare când am avut nevoie de un avort, ştiu că aş fi putut avea copilul bărbatului care m-a violat”, a mărturisit pentru AFP Sam Blakely, violată la vârsta de 25 de ani şi care a avortat acum doi ani. “M-aş fi sinucis”, a adăugat ea.

O femeie ce purta lenjerie de corp bej dând impresia că era goală şi-a atârnat de burtă un desen al organelor sale genitale cu un banner ce asigura: “Sunt mai mult decât un incubator”.

Demonstranţii au denunţat legea adoptată săptămâna trecută în Alabama, care interzice toate avorturile cu excepţia cazului în care mama este în pericol de moarte, fără excepţie pentru cazurile de viol şi incest.

Legea echivalează avortul cu omorul şi prevede pedepse de până la 99 de ani închisoare pentru medici. Ea urmează să intre în vigoare în noiembrie, dar probabil va fi blocată mai devreme de un judecător, la fel ca măsurile restrictive privind avortul adoptate de alte state americane.

Guvernatoarea de Alabama, Kay Ivey, a recunoscut miercuri când a promulgat măsura că este o ofensivă mai largă a taberei republicane de a repune în discuţie avortul la nivel federal. Scopul este de a împinge Curtea Supremă, dominată acum de tabăra conservatoare, să revină asupra hotărârii sale istorice din 1973 “Roe vs Wade”, care garantează dreptul la avort înainte ca fătul să devină viabil (a 24-a săptămână de sarcină).

Missouri de asemenea a adoptat o lege săptămâna trecută făcând avortul ilegal de la opt săptămâni. Alte şase alte state (Georgia, Ohio, Mississippi, Kentucky, Iowa si Dakota de Nord) au promulgat legi care interzic avortul imediat ce se aud bătăile inimii, la şase săptămâni.

Cele mai citite

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă