16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăInternaționalAmazon amendată cu 746 milioane de euro

Amazon amendată cu 746 milioane de euro

Gigantul Amazon INC a primit o amendă în valoare de 746 milioane de euro, deoarecea a procesat datele private încălcând GDPR (Regulamentul General privind protecţia datelor în UE).

Conform unei decizii din 16 iulie, Comisia Naţională din Luxemburg pentru protecţia datelor (CNPD) a amendat Amazon Europe.

“Credem că decizia CNPD este lipsită de fundament şi intenţionăm să ne apărăm serios în această chestiune”, a anunţat Amazon, în documentele sale financiare.

GDPR cere companiilor să obţină consimţământul oamenilor înainte de a folosi datele lor personale, altfel se confruntă cu amenzi.

În iunie, publicaţia Wall Street Journal anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că firma americană ar putea fi amendată cu peste 425 milioane de dolari din cauza încălcării legislaţiei UE.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Guvernul aprobă reorganizarea ANAF. Organigrama crește cu 200 de oameni și încă un post de vicepreședinte

În ședința din 23 mai 2024, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern pentru modificarea organigramei Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Noile reglementări...

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă