13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalActorul şi regizorul Ion Vova a murit, vineri, la 93 de ani

Actorul şi regizorul Ion Vova a murit, vineri, la 93 de ani

Ion Vova, cunoscut actor şi regizor al Teatrului Naţional Radiofonic, a murit vineri, la vârsta de 93 de ani, şi va fi înmormântat duminică, la Cimitirul Iancu Nou din Bucureşti, informează Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), potrivit Mediafax.

“Radioul Public, Teatrul Naţional Radiofonic suferă o grea, o imensă pierdere. Actorii vor fi mai singuri fără Vova. Iar cultura română – mai săracă…”, transmite Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), într-un comunicat remis Mediafax.

Corpul neînsufleţit al lui Ion Vova va fi depus sâmbătă, de la ora 11.30, la Sala Radio din Bucureşti.

Înmormântarea va avea loc duminică, de la ora 13.00, la Cimitirul Iancu Nou din Bucureşti.

Potrivit Radioului Public, Ion Vova – supranumit “Domnul Radio” – şi-a legat indisolubil numele de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment “Ora veselă”, pe care le-a pus în undă vreme de 55 de ani.

Fonoteca de Aur a Radio România este îmbogăţită cu “montările” sale din Molière, Shakespeare, Ibsen, Shaw, Alecsandri, Caragiale, Muşatescu, Mircea Ştefănescu.

Născut pe 30 septembrie 1917 la Berlin, Ion Vova a absolvit cursurile Academiei de Muzică şi Artă Dramatică, secţia actorie, la clasa profesorului Ion Manolescu, fiind coleg cu Radu Beligan. A fost angajat în 1952 ca regizor la Societatea Română de Radiodifuziune. Colaborase încă dinainte la transmisiunile teatrale în direct realizate din clădirea Colegiului “Sfântul Sava”, astfel că, din cei 93 de ani de viaţă, peste şase decenii s-au împletit cu destinul Teatrului Naţional Radiofonic şi cu istoria Societăţii Române de Radiodifuziune.

De-a lungul carierei sale, a promovat la radio două generaţii de actori, mai ales de comedie, printre care: Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Rodica Popescu – Bitănescu, Nicu Constantin şi Nae Lăzărescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă