13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalAcord nuclear: Teheranul consideră insuficiente eforturile europene

Acord nuclear: Teheranul consideră insuficiente eforturile europene

Ministrul de externe iranian a apreciat duminică drept insuficiente eforturile depuse de Uniunea Europeană pentru păstrarea beneficiilor pentru Iran prevăzute în acordul internaţional nuclear din 2015, după denunţarea documentului de către SUA, informează Reuters.

“Odată cu retragerea Americii, aşteptările Iranului faţă de Uniunea Europeană privind menţinerea beneficiilor prevăzute în acord au crescut şi, în contextul actual, sprijinul politic european nu este suficient”, şi-a exprimat regretul Mohammad Javad Zarif, adresându-i-se lui Miguel Arias Canete, comisarul european al energiei, care se află la Teheran, potrivit agenţiei de presă Irna.

De când preşedintele american Donald Trump a anunţat la 8 mai retragerea SUA din acord, liderii UE au promis să încerce să menţină comerţul cu petrol al Iranului şi investiţiile în domeniu, dar sunt de acord că nu va fi uşor.

“Trebuie să păstrăm acest acord, astfel încât să nu trebuiască să negociem unul nou”, a declarat Arias Canete unui jurnalist occidental, după două zile de întâlniri cu responsabili iranieni la Teheran. “Mesajul nostru este foarte clar: acesta este un acord nuclear care funcţionează”, a spus el.

În cadrul acestui acord, Teheranul a acceptat să-şi limiteze activităţile nucleare în schimbul ridicării majorităţii sancţiunilor occidentale.

Odată cu ameninţarea noilor sancţiuni ale SUA împotriva lor, unele companii străine au început să-şi exprime intenţia de a se retrage din Iran.

“Anunţul unei eventuale retrageri de către majoritatea companiilor europene din cooperarea lor cu Iranul nu este în conformitate cu angajamentul Uniunii Europene de punere în aplicare a acordului nuclear”, a spus Zarif.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă