33.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăGDPRTuberculoza rezistentă poate fi acum diagnosticată în doar 3 zile

Tuberculoza rezistentă poate fi acum diagnosticată în doar 3 zile

Două echipamente performante pentru diagnosticarea tuberculozei multi-drog rezistentă au fost instalate în luna noiembrie în laboratoarele naţionale din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Cu ajutorul lor, medicii vor putea diagnostica pacienţii cu tuberculoză rezistentă în doar 3 zile.

Noile echipamente reduc perioada de diagnosticare a tuberculozei multidrog-rezistentă de la peste trei luni la mai puţin de o săptămână, ceea ce previne transmiterea bolii în comunitate şi moartea prematură a pacienţilor, în timp ce aşteaptă un diagnostic.

“Avem o reală nevoie de modernizare a serviciilor de diagnostic, avem nevoie de tratament continuu, complet şi de calitate, de monitorizare şi supraveghere la nivelul întregii ţări, de servicii sociale şi suport psihologic pentru pacienţi”, spune dr. Gilda Popescu, de la Institutul Marius Nasta, Coordonatorul Tehnic al Programului Naţional de Control al Tuberculozei.

Tuberculoza multi-drog rezistentă nu se vindecă cu medicamentele obişnuite, necesită o perioadă de spitalizare prelungită şi un tratament greu de suportat, costisitor şi de lungă durată (24 luni). Mai grav, acest boală, nediagnosticată la timp şi netratată corespunzator, poate duce la moartea pacientului.

“Pentru prima dată, măsurăm timpul în vieţi salvate. Acum câteva zile, o pacientă îmi spunea că a înghiţit timp de 4 luni de zile pastile care i-au afectat ficatul şi apoi a aflat că este rezistentă la medicamente. De acum înainte o să se salveze mai multe persoane”, povesteşte dr. Mihaela Stefan, Manager de Monitorizare-Evaluare la Fundaţia Romanian Angel Appeal.

Aliniere la standardele internaţionale

Cele două echipamente, precum şi consumabilele necesare testării rapide au fost achiziţionate de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) printr-un grant de la Fondul Global de Luptă Împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

“Anul 2013 este doar începutul pentru alinierea României la standardele internaţionale în domeniul managementului şi prevenirii tuberculozei multidrog-rezistentă. Promisiunea Fundaţiei RAA este că, împreună cu experţii Programului Naţional de Control al Tuberculozei, vom face tot posibilul să asigurăm diagnostic rapid şi tratament pentru toţi pacienţii”, declară dr. Silvia Asandi, Manager General al Fundaţiei RAA.

Nevoie urgentă de modernizare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că tuberculoza rezistentă este, în prezent, sub-diagnosticată în România: doar 400 de cazuri diagnosticate în 2012, faţă de 1000 estimate de către OMS a fi numărul real de cazuri care ar trebui diagnosticate anual, în ţara noastră. Din cauza lipsei echipamentelor moderne, diagnosticarea tuberculozi rezistente necesită o perioadă de timp ce depaşeşte 3 luni. O perioadă de timp în care medicii nu pot recomanda un tratament corespunzător, iar pacientul poate transmite tuberculoza rezistentă în familie şi comunitate. 

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Clauză neașteptată în transferul lui Yan Diomande la Real Madrid! Detaliul care a ieșit la iveală

Transferul lui Yan Diomande la Real Madrid ascunde o prevedere neobișnuită, care îl va menține legat de fostul său club și după plecarea din...

Peste 20 de persoane, arestate în Rusia într-o anchetă privind schimburi ilegale de criptomonede

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat vineri că a arestat peste 20 de persoane în urma unor percheziții desfășurate împotriva unor...

Economia României rămâne fragilă, dar apar semne de reechilibrare. PNRR, principalul motor al creșterii

Economia României traversează o perioadă dificilă, însă apar primele indicii privind o reechilibrare macroeconomică.Creșterea economică din următorii ani va depinde în mare măsură de...
Ultima oră
Pe aceeași temă