16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăGDPRSTUDIU: Aproape 1 miliard de persoane fumează la nivel global

STUDIU: Aproape 1 miliard de persoane fumează la nivel global

Aproape 1 miliard de persoane fumează la nivel global, numărul acestora fiind în creştere, se arată într-un studiu.

Deşi fumatul este din ce în ce mai puţin popular în multe zone ale lumii, numărul total al fumătorilor este într-o continuă creştere, se arată într-un studiu realizat de Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) de la Universitatea din Washington, Statele Unite ale Americii, publicat în JAMA şi citat de Mediafax.

În anul 2012, 967 de milioane de oameni fumau în fiecare zi, în comparaţie cu 721 de milioane în 1980, arată datele colectate din 187 de ţări.

Numărul mare de fumători are legătură cu creşterea demografică, au declarat cercetătorii pentru publicaţia JAMA. Astfel, numărul crescut al persoanelor care fumează este explicabil, întrucât populaţia planetei s-a dublat în ultimii 50 de ani, ajungând la şapte miliarde.

Câteva ţări mari, inclusiv Bangladesh, China şi Rusia, au înregistrat, în ultimii ani, un număr crescut de fumători, arată cele mai recente cifre.

Unele dintre cele mai mari procente ale persoanelor care fumează se înregistrează în ţările dezvoltate, potrivit studiului IHME.

În prezent, aproximativ 3 din 10 bărbaţi (31%) şi 1 din 20 de femei (6%) fumează zilnic, în comparaţie cu 4 din 10 bărbaţi (41%) şi 1 din 10 femei (10%) în 1980.

În ceea ce priveşte ţările unde se înregistrează cel mai mare consum de tutun, Timorul de Est se situează în fruntea clasamentului, 61% din locuitori fumând în fiecare zi. La polul opus se află insulele Antigua şi Barbuda, unde procentul este de 5%.

În unele ţări, printre care se numără Canada, Islanda, Norvegia şi Mexic, locuitorii au reuşit să renunţe la ţigări sau să reducă, în mod semnificativ, consumul.

Un consum ridicat de ţigări se înregistrează, printre altele, în Grecia, Irlanda, Italia, Japonia, China, Kuweit, Rusia, Elveţia, Uruguay şi Filipine.

Christopher Murray, director al IHME, a declarat: “În ciuda marilor progrese făcute în privinţa controlului fumatului, mai sunt multe care au rămas de făcut”.

De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătaţii a precizat că milioane de vieţi ar putea fi salvate prin implementarea politicilor de prevenire, precum taxele pentru ţigări şi legile care interzic fumatul în aer liber.

Oamenii de ştiinţă spun că, întrucât numărul fumătorilor din întreaga lume este în creştere, acest studiu arată cât de important este ca toate ţările să implementeze o serie de măsuri de control, astfel încât să scadă numărul persoanelor care se îmbolnăvesc sau mor din cauza acestui obicei.

Cele mai citite

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă