Andrei, Ioana şi Nicole îşi acceptă micile imperfecţiuni care altor tineri le dau viaţa peste cap şi îi determină să apeleze la chirurgia estetică.
„În momentul ăsta, chelia e la modă”, spune Andrei, în timp ce mă priveşte în ochi zâmbind. În facultate, avea părul lung, dar şi l-a tuns când a observat că începe să-i cadă. După ce a scăpat de plete, prietenii i-au atras atenţia că are deja un început de chelie, însă lui Andrei i-au trebuit vreo două luni ca să recunoască asta. Îi era teamă că fetele n-o să-l mai placă suficient de mult şi-i părea rău că n-o să mai poată da din plete la concerte. Între timp, şi-a dat seama că n-are de ce să se simtă complexat. „Mai fac glume pe seama asta cu iubita mea, dar n-am discutat niciodată serios despre chelia mea”, spune bărbatul de 31 de ani.
Sâni mici şi elastici
Ioana are 28 de ani şi nu s-a lăsat niciodată complexată de faptul că are sâni mici. „Mă simt prost când mai urlă unii pe stradă că am sâni mici. În rest, mă simt bine cu sânii mei pentru ca se potrivesc în context. Am 1,60 m şi 44 de kilograme. Diferenţa între circumferinţa şoldurilor şi cea a bustului e de vreo cinci-şase centimetri. Sunt nişte sâni mici dacă ne raportam la mărimile de cupe, dar oarecum proporţionali cu corpul. Paradoxal sau nu, actualul iubit este fascinat de ei, de formă, elasticitate”, spune Ioana, care n-a fost tentată până acum să-şi facă implanturi cu silicon, deşi cunoaşte femei care au încercat să scape astfel de complexe.
Nicole e mereu veselă şi vorbăreaţă, iar râsul ei e molipsitor. A început să aibă probleme cu greutatea de la 26 de ani, în urma unor probleme medicale, dar asta n-a făcut-o să-şi schimbe atitudinea. „Dacă am fost iubită de cine mi-a plăcut mie, totul a decurs OK. Nu atragi numai prin fizic decât la început, dar o relaţie durează dacă eşti frumos pe dinăuntru”, spune tânăra de 32 de ani, care, la o înălţime de 1,63 metri, cântăreşte 80 de kilograme. Preferă hainele colorate şi mai lărguţe, care-i pun în valoare bustul. A încercat să ţină şi dietă de câteva ori, fără să facă o obsesie din asta.
O uşoară nesiguranţă ne ajută să evoluăm
Persoane fără complexe nu există, susţin psihologii, dar diferenţa o face capacitatea unora dintre ele de a nu se lăsa copleşite de neîncredere. „Complexul de inferioritate este normal. Avem nevoie de un semn de îndoială, ca să evoluăm şi să ne perfecţionăm. Problema apare atunci când complexele nu ne mai lasă să fim eficienţi. O femeie care vrea să-şi facă implanturi de silicon la sâni sau să-şi micşoreze nasul ar fi bine să consulte o echipă mixtă de chirurgi esteticieni şi psihologi. Una e să faci o operaţie pentru sinuzită, alta e să tai din nas ca să-l micşorezi”, explică Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie.
Complexele de inferioritate au rădăcini în copilărie, iar modul în care se manifestă este influenţat de atitudinea părinţilor. „Dacă părinţii îşi validează copilul indiferent de aspectul fizic sau de nivelul de inteligenţă, acesta nu va avea complexe. Am întâlnit bărbaţi înalţi, frumoşi, deştepţi, dar foarte complexaţi pentru că taţii lor fuseseră dominatori şi-i umileau, astfel încât la maturitate s-au definit drept inferiori”, afirmă psihoterapeutul Alina Zevedei, care mai dă exemplul unei femei de succes pe plan profesional, dar care, sabotată de nemulţumirea părinţilor că nu profesa ca medic, trăia cu o părere foarte proastă despre ea şi cu o depresie de care a scăpat cu greu.
Lauda de sine nu miroase a bine
Cei care nu se simt bine în pielea lor pot ascunde asta sub forma complexelor de superioritate. Cu cât o persoană se laudă că e mai deşteaptă sau minunată, cu atât mai probabil ascunde un sentiment de inferioritate. „O persoană care vorbeşte foarte tare, dă din mâini de abia poţi sta lângă ea sau foloseşte un parfum greu încearcă inconştient să acopere faptul că se simte inferioară”, spune Zevedei.
Izolarea este o altă metodă de a ascunde complexele de inferioritate. „Dacă cineva crede despre el că e prost, va evita să vorbească într-un grup mai mare de teamă să nu spună vreo prostie şi să se facă de râs. Persoana respectivă crede că dacă ceilalţi îşi dau seama că e proastă, viaţa ei se termină”, adaugă psihoterapeutul.
Banii, stresul bărbaţilor
Complexele fizice le afectează mai mult pe femei, iar cele financiare, pe bărbaţi. „Asta se întâmplă din cauza rolurilor sociale impuse indivizilor. Sunt bărbaţi care au o meserie neremunerată bine şi n-au o problemă cu asta, aşa cum sunt şi bărbaţi cu maşină foarte scumpă şi duplex, dar care aud în fundal vocea care le spune că, dacă erau mai buni, n-aveau duplex, aveau tot blocul”, explică Alina Zevedei. Rolurile sociale sunt trasate şi în poveştile din copilărie în care bărbaţii de succes sunt prezen-taţi drept eroi dotaţi cu o inteli-genţă sclipitoare, în timp ce calităţile femeilor sunt axate pe mai mult pe aspectul fizic, pe frumuseţea şi culoarea părului şi a buzelor.
„Siguranţa de sine este cel mai atrăgător lucru”
Persoanele care nu au suficientă încredere în ele şi simt că asta le afectează activităţile zilnice sau viaţa personală ar trebui să meargă la psihoterapeut, spune Alina Zevedei: „Încrederea de sine este cel mai atrăgător lucru din lume. Un psihoterapeut găseşte sursa problemei şi îl ajută pe client să reconfigureze programul iniţial. Fără ajutor profesional, poţi să-ţi ajustezi comportamentul, dar gândurile legate de propria persoană nu se vor schimba. O persoană grasă care are scris în minte că nu valorează nimic poate slăbi ţinând o dietă, dar apoi să cadă iar în patima merdenelelor”. Recomandarea de a merge la psiholog este susţinută şi de Augustin Cambosie, care spune că specialiştii vă pot ajuta să construiţi mecanisme de compensare a complexelor.
