16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăGDPRMii de diabetici nu fac tratament

Mii de diabetici nu fac tratament

În prezent, în judeţul Constanţa avem aproape de 30.000 de diabetici şi dacă s-ar adresa Centrului de Diabet, Boli de Nutriţie şi Metabolism şi persoanele care ştiu că au diabet şi nu vin, am avea undeva în jur de 45.000 de diabetici înregistraţi.

Problema este că de cei 30.000 de bolnavi se ocupă doar şase medici şi un pediatru, asta în condiţiile în care necruţătoarea boală nu iartă pe nimeni, nici măcar pe bieţii copii.

Şeful secţiei, prof. univ. dr. Doina Catrinoiu spune că astfel de pacienţi sunt descoperiţi mai tot timpul în secţiile de Cardiologie, unde sunt aduşi cu infarct sau la Neurologie, unde ajung cu accidente cerebrale. Pentru a se ocupa mai bine de pacienţi, pe secţie va mai fi angajat încă un diabetolog.

„Aveam nevoie de acest sprijin pentru a îngriji numărul mare de pacienţi. În ceea ce priveşte aglomeraţia de pe secţie, aceasta este valabilă în perioada în care sunt programaţi pentru bonuri, dar am ales să programăm pacienţii pe cabinete şi nu se mai îmbulzesc ca înainte“, a subliniat dr. Catrinoiu. Ea a pus accent pe ideea că deşi constănţenii se prezintă la medic, se testează şi află că au diabet, ei nu sunt mereu dornici să intre în evidenţa specialiştilor şi de a urma o terapie.

Tocmai de aceea, medicii încearcă să facă nişte puncte de informare pentru ei şi să le aducă la cunoştinţă ce li se poate întâmpla dacă neglijează o boală precum diabetul. Astfel, a precizat şeful secţiei, ei riscă să facă infarct miocardic, complicaţii vasculare, să orbească, să facă accident vascular cerebral, să-şi piardă picioarele sau să ajungă într-o clinică de dializă.

„Sunt complicaţii extrem de invalidante, greu controlabile, iar în momentul în care apare o complicaţie legată de diabet, în general, este ca un bolovan care o ia la vale, foarte greu de încetinit. Oricum, peste tot în lume se vorbeşte despre prevenţie, dar trebuie s-o facem alături de cei cărora ne adresăm. Este foarte important să facem şi noi prevenţie în ţară“, a arătat medicul.

ÎNGRIJORĂTOR. Complicații la copii

În ultimii ani, peste jumătate din copiii cu diabet zaharat au dezvoltat complicaţii până la împlinirea vârstei de 15 de ani, ceea ce este extrem de grav. Statistic vorbind, diabetul afectează la ora actuală peste 347 de milioane de oameni la nivel mondial, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Din păcate, numărul persoanelor diagnosticate cu această boală este într-o continuă creştere şi se estimează că până în anul 2030 va ajunge la 552 de milioane de persoane suferinde.

Cele mai citite

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă