20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăGDPRMedic: România are cea mai mare pondere a mortalităţii infantile de pe...

Medic: România are cea mai mare pondere a mortalităţii infantile de pe continent, cu 13,9%

România are cea mai mare pondere a mortalităţii infantile de pe continent, cu 13,9%, după Moldova şi Ucraina, numai în 2009 fiind înregistrate 2.250 de decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an, potrivit unui document al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF), potrivit Mediafax.

În lume, aproximativ 1,6 milioane de oameni mor anual din cauza bolilor pneumococice. Jumătate dintre aceştia sunt copii cu vârstă mai mică de 5 ani.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră boala pneumococică drept responsabilul numărul 1 de mortalitatea infantilă. Pneumococul este cauza principală a mortalităţii infantile în întreaga lume, reprezentând 28% din totalul deceselor între 0 si 1 an, urmată, într-o proporţie de 21% de rujeolă, arată comunicatul SNMF.

România are cea mai mare pondere a mortalităţii infantile de pe continent, de 13,9%, după Moldova şi Ucraina.

“În România, 2.250 de copii cu vârsta mai mică de 1 an au murit anul trecut. Aceste cifre sunt extrem de îngrijorătoare, rata deceselor fiind una dintre cele mai mari din Europa, potrivit datelor comunicate recent de către Societatea Română de Obstetrică şi Ginecologie. Principalul responsabil de instalarea bolii pneumococice la copii este streptococul pneumoniae, o bacterie localizată în tractul respirator superior (nazo-faringe). Este unul din principalii agenţi patogeni infecţioşi la vârsta copilăriei, transmisibil de la om la om. Pericolul este cu atât mai grav cu cât, conform avertismentelor Organizaţiei Mondiale a Sanatăţii, există o rezistenţă din ce în ce mai mare a bacteriei la tratamentele clasice, cu antibiotice”, a precizat sursa citată.

Daniela Ştefănescu, membru al Senatului Societăţii Naţionale de Medicină de Familie spune că boala pneumococică este o infecţie cauzată de o bacterie numită Streptococcus pneumoniae, cunoscut sub numele de pneumococ. Infecţiile pneumococice includ pneumonia, meningita, septicemia, otita medie, sinuzita sau bronşita.

Copilul cu infecţie pneumococică prezintă simptome diverse, respectiv febră peste 39 de grade, frisoane, tuse, junghi toracic, otalgie (durere localizată la ureche provocată de inflamaţia acesteia) otoree (curgere de puroi din ureche), iritabilitate, anorexie, vărsături, cefalee, ameţeli.

Formele de boală pot fi uşoare, medii sau grave, în funcţie de receptivitatea şi de imunitatea individuală, a declarat doctorul Ştefănescu.

“Prevenţia fiind extrem de importantă în actul medical, introducerea vaccinării cu noul vaccin în ţara noastră ar putea avea un puternic impact asupra morbidităţii şi a costurilor sale ridicate, cât şi asupra mortalităţii infantile din ce în ce mai îngrijorătoare”, a precizat Daniela Ştefănescu.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinarea cu un vaccin îmbunătăţit continuu este singura alternativă de prevenţie a bolii pneumococice, spune medicul.

“În Statele Unite ale Americii a fost inclusă în programul naţional de imunizare vaccinul antipneumococic (PCV) cu 13 serotipuri (vaccinul cu 13 serotipuri), care vine în completarea celor cu şapte serotipuri. Acesta acoperă boli pneumococice precum: pneumonia bacteriemică, meningita, bacteriemia şi otita medie cauzate de cele şapte serotipuri deja incluse în vaccinul antipneumococic existent. Noul vaccin cu 13 serotipuri scade cu 94% incidenţa bolilor invazive pneumococice (bacteriemie si meningita) la copiii cu vârstă mai mică de cinci ani precum şi rezistenţa la antibiotice a pneumococului cu 98% la copiii sub 5 ani. Poate fi administrat simultan cu celelalte vaccinuri pediatrice în acord cu schema de vaccinare obligatorie”, a precizat sursa citată.

Cele mai citite

Informații utile despre pardoseli epoxidice: aplicabilitate, avantaje, montaj

Cauți o podea rezistentă, aspectuoasă și versatilă, pe care să o folosești cu succes pentru...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă