9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieUn nou contract militar fără licitație. România cumpără din America mașini pentru...

Un nou contract militar fără licitație. România cumpără din America mașini pentru Forțele Speciale

Noul program de achiziție pregătit de Ministerul Apărării Naționale (MApN) este reglementat printr-o Hotărâre de Guvern care a fost publicată, la începutul acestei luni, în Monitorul Oficial.

Textul HG 922 / 2020 este foarte scurt, invocându-se faptul că principalele date aferente acestei achiziții sunt clasificate. Totuși, Guvernul Orban a publicat, separat, “Nota de fundamentare” pentru HG 992, aceasta purtând semnătura ministrului Apărării Naționale, Nicolae Ciucă.

Potrivit “Notei de fundamentare” care a fost aprobată de Guvernul Orban, MApN are nevoie să cumpere urgent “vehicule de luptă blindate pentru subunităţi de Operaţii Speciale”.

“Forţele pentru Operaţii Speciale sunt capabilităţi multivalente la dispoziţia decidenţilor politico-militari, cu posibilităţi rapide de proiectare în scopul atingerii unor interese naţionale sau în sprijinul Alianţei/Coaliţiei la care România este parte”, precizează documentul semnat de ministrul Apărării.

Achiziţia acestor vehicule de luptă blindate şi a suportului logistic iniţial pentru operarea şi mentenanţa lor sunt necesare dotării şi operaţionalizării structurilor de Forţe pentru Operaţii Speciale (FOS), asumate de România “în cadrul Procesului NATO de Planificare a Apărării – 2017, cu termenul de implementare 2022”. Cerințele impuse acestor vehicule au fost elaborate de partea română în anul 2020.

Evident că, dacă noile mașini trebuie să intre în dotare până în anul 2022, achiziția lor este urgentă. Nu este clar însă de ce MApN nu a elaborat cerințele încă din anul 2017, astfel încât să rămână cinci ani pentru acest program de achiziție, inclusiv pentru organizarea unei licitații – și nu doar doi ani, ceea ce face ca o asemenea licitație să fie, acum, dificil de derulat.

 

“Forţele pentru Operaţii Speciale sunt capabilităţi multivalente la dispoziţia decidenţilor politico-militari, cu posibilităţi rapide de proiectare în scopul atingerii unor interese naţionale sau în sprijinul Alianţei/Coaliţiei la care România este parte”

Nicolae Ciucă,

Ministrul Apărării Naționale

 

„Armata Română nu a plecat la cumpărături. Nu intenţionăm să facem shopping cu banii de la buget. Încercăm să ducem în industria de apărare sume cât mai mari. Încercăm să relansăm industria de apărare românească. Cu aceşti bani vrem să facem un transfer de tehnologie printr-o cooperare industriale cu firmele mari, recunoscute, din domeniul Apărării”

Mihai Fifor,

Fost ministru al Apărării
 

Ce beneficii are industria autohtonă de pe urma programelor militare?

Ministrul Nicolae Ciucă a declarat la bilanțul primului an în fruntea Ministerului că MApN a injectat, în ultimul an, circa 3,9 miliarde de lei în economia națională a României, dintre care 2,3 miliarde de lei au reprezentat investitii directe. Restul au fost investiții indirecte prin offset și achiziții de bunuri și servicii.

De ce preferă Armata o achiziție direct din SUA în locul unei licitații?

Unul dintre argumente ar fi caracterul urgent al acestei achiziții, care nu trebuie să fie întârziată de eventuale contestații, cum se întâmplă de obicei în cazul unor licitații pentru produsele destinate Armatei.

 

În loc să organizeze o licitație care ar fi oferit posibilitatea obținerii unui preț mai avantajos, MApN precizează următoarele: “Achiziţia vehiculelor de luptă blindate pentru subunităţi de operaţii speciale şi a suportului logistic iniţial se va realiza potrivit procedurii specifice Programului Foreign Military Sales – FMS, prin semnarea unor contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA, între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul României, reprezentat de Ministerul Apărării Naţionale”.

Dacă, de exemplu, achiziția celei de-a doua escadrile de avioane de luptă se face tot pentru modelul F-16, pe motiv că trebuie să fie interoperabilă cu prima escadrilă de F-16, în cazul mașinilor destinate FOS nu se întrevede motivul pentru care nu s-a organizat o licitație, la care să aibă acces companii din toate țările NATO – inclusiv din Uniunea Europeană. Excluderea acestora din urmă din planurile de înzestrare ale Armatei Române riscă să creeze României noi probleme în interiorul UE.

Pe de altă parte, surse din cadrul MApN susțin că o achiziție din SUA va lua în calcul automobile blindate marca Oshkosh. Ele vor trebui să asigure “mobilitatea sporită, un nivel de protecţie balistică şi anti-mină a personalului în mediu urban/ ostil/ hibrid/ chimic şi biologic, în condiţiile asigurării sprijinului cu foc şi integrării platformelor autonome într-un sistem integrat de comandă control, fiabil, dislocabil pe platforme standard civile şi non standard militare”.

Nu se știe încă dacă acest program de înzestrare va avea implicații și pentru industria românească de apărare. De exemplu, în cazul avioanelor F-16, tot de fabricație americană și cumpărate tot fără licitație, s-a anunțat acum câteva zile că ele vor fi modernizate la uzina Aerostar din Bacău. Modernizarea avioanelor de luptă se va face tot pe banii României, dar măcar va aduce beneficii și industriei românești.

În mod similar, în cazul viitoarelor mașini blindate venite din America, există în România companii care pot asigura cel puțin mentenanța lor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă